Donald Trump, mesaj în plin scandal cu Iran! Spune că merită premiul Nobel pentru pace: ”Am evitat un mare război, am evitat mai multe”

0 11

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, susține că ar fi trebuit să primească premiul Nobel pentru pace pentru că „a evitat un mare război”. Șeful de la Casa Albă s-a declarat nemulțumit că meritele i-au fost alocate altui politician.

Donald Trump, declarație controversată legat de războiul din Etiopia

Donald Trump a vorbit în timpul unei întâlniri electorale care a avut loc la Toledo, Ohio, despre războiul din Etiopia și premiul Nobel pentru pace. Președintele american susține că a evitat nu doar un război, ci mai multe, dar distincția a fost primită de premierul etiopian, Abiy Ahmed.

În declarația controversată șeful Casei Albe nu a pronunțat numele premierului Etiopiei, dar se știe faptul că politicianul este cel care a primit premiul Nobel pentru Pace pentru „iniţiativa decisivă de soluţionare a conflictului privind frontiera cu Eritreea”.

Etiopia și Eritreea au fost în război peste 20 de ani. Încă de la finalul anilor ’90 conflictul teritorial dintre cele două țări a dus la pierderi financiare imense, dar și numeroase victime. Abiy Ahmed a primit distrincția pentru contribuția pe care a avut-o la încheierea acestui război.

Președintele american susține că merită premiul Nobel pentru pace

„O să vă spun despre Premiul Nobel pentru Pace, o să vă spun. Eu am făcut un acord, am salvat o ţară şi tocmai am auzit că liderul acelei ţări primeşte acum Premiul Nobel pentru salvarea ţării.

Mi-am spus: «Oare eu am avut vreo implicare?» Da, dar ştiţi cum este, aşa se întâmplă. Atât timp cât se ştie, asta este ce contează… Am evitat un mare război, am evitat mai multe, a spus Trump, relatează digi24.ro.

Sfârșitul războiului dintre Etiopia și Eritreea: ”o mare recunoaștere”

Profesorul de drept de la Universitatea Keele din Marea Britanie, Awol Allo, este de părere că reușita premierului etiopian este una „demnă de mare recunoaștere”. Finalul războiului dintre cele două state a dat startul zborurilor. Așadar, cetățenii din cele două țări pot călători.

Pacea dintre cele două state a dus totodată și la reunirea mai multor familii care erau separate de ani de zile. Prin urmare, relațiile care s-au rupt în urmă cu mai bine de 20 de ani au fost reluate.

„Cred că ceea de Abiy a făcut în privița problemei cu Eritreea a presupus mult curaj și a fost un gest remarcabil. Cred că mulți consideră că acestă reușită este demnă de o mare recunoaștere.

Cele două state nu mai sunt în război. Familii au fost reunite pentru că există din nou zboruri între cele două țări. Relații rupte acum 20 de ani au fost reluate”, a spus Awol Allo.

Recomandari