Din aberațiile Codului penal modificat: cum ajung mii de căruțași potențiali infractori

0 55

Fostul judecător și membru CSM Adrian Toni Neacșu remarcă într-o postare pe Facebook ceea ce el numește „cea mai mare aberație” din modificările aduse Codului penal: conducerea căruței sub influența bauturilor alcoolice devine infracțiune, pentru că cine conduce atelajul cu cai intră la aceeași categorie cu șoferii.

Este vorba de modificarea articolului 336 din Codul penal care spune:

„Art. 336 – (1). Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu motor de propulsei sau cu tracțiune animală de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închidoare de la unu la 5 ani sau amendă.  

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce pe drumurile publice un vehicul cu motor de propulsie sau tracțiune animală”

„Toți conducătorii de căruțe care, inclusiv pe drumurile comunale sau cele neasfaltate din sate, își vor struni băuți calul și căruța, eventual întorcându-se de la câmp, devin potențiali infractori. E pentru prima oară în istoria noastră judiciară când atelajul cu cai este asimilat autovehiculelor! Conducerea căruței sub influența băuturilor alcoolice devine infracțiune”, comentează Adrian Toni Neacșu.

„NU este vorba de conducerea pe drumurile europene sau naționale (pentru că accesul pe aceste drumuri le este interzis căruțelor potrivit OUG 195/2002, ca de altfel și în majoritatea orașelor), ci pe orice drum public cu excepția acestora, adică inclusiv pe drumurile comunale sau sătești. Orice drum de țară, fie și din cel mai izolat cătun al României este drum public, și orice țăran care se urcă baut în căruță, pentru a merge la câmp, de exemplu, devine un potențial infractor”, arată fostul judecător.  

„Statisticile arată că avem 500.000 de căruțe și vă las pe voi să stabiliți câți din conducătorii acestor atelaje, la țară, consumă alcool pe timpul zilei înainte de a porni cu căruța înapoi spre casă”, adaugă Adrian Toni Neacșu. 

„Polițiștii comunali vor deveni dumnezeii codului penal. În România avem cca 10.000 de șoferi trimiși anual în judecată pentru conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Câți căruțași, oameni simpli de la țară, vom avea de acum încolo trimiși în judecată pentru conducerea căruței sub influența bauturilor publice pe drumurile din sat sau comună?”, se întreabă el pe contul de Facebook.

Postarea se încheie în notă ironică: „Pentru egalitate de tratament aș incrimina în mod similar conducerea bicicletelor și a celorlalte mijloace de transport care nu necesită permis de conducere. Și poate chiar și a pietonilor, la urma urmei sunt participanți la trafic. Ai trecut pe zebră pe culoarea verde, dar erai băut, asta e, infracțiune. Să terminăm odată cu desfrâul alcoolic”, scrie fostul membru CSM.

El are totuși o explicație pentru că s-a ajuns la această „aberație”: „Trist este că vorbim despre o modificare a codului penal făcută ca urmare a unui amendament al unei asociații profesionale a magistraților preluat fără discernamânt de politicieni care nu au legătură cu ce înseamnă politica penală și necesitatea incriminării penale a unor valori sociale”, spune fostul magistrat.

Recomandari