Cosmin Dan, tânărul suspectat că a omorât-o prin incendiere pe fosta sa iubită, Valentina Daniela Nica, a solicitat să iasă din arestul Poliţiei. Avocaţii săi au făcut contestaţie la măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Buzău pe 24 februarie, la numai o zi după ce tânărul ar fi comis crima.

După ce testul toxicologic rapid a indicat prezenţa alcoolului şi a unor substanţe psihoactive în organism, este necesar ca în zilele următoare Cosmin să fie scos din arest pentru un examen psihiatric. De rezultatul acestuia depinde severitatea pedepsei pentru omor.

Deocamdată, procurorii îşi concentrează ancheta penală doar pe Cosmin, autorul omorului, deşi sunt indicii că în apartament ar mai fi fost alţi patru tineri, între care şi Anisia, actuala prietenă a inculpatului.

Citeste si:

Unul dintre cei doi amici care i-au adus bidonul cu benzină a fost încuiat în baie, pe durata episodului de îmbrânceli şi certuri între Cosmin şi Valentina. Atunci când li s-a solicitat să îi ducă benzina lui Cosmin, ei au crezut că îi este necesară la vreo maşină, nicidecum pentru incendierea Valentinei şi a apartamentului.
Când au ajuns la uşă, cei doi prieteni au auzit scandalul din apartament şi s-au speriat. Unul ar fi decis să plece imediat iar celălalt a apucat să intre, dar a fost dus în baie de Cosmin şi încuiat acolo.

După ce a stropit-o pe fată cu benzină şi i-a dat foc cu bricheta, Cosmin a fugit din apartament împreună cu Anisia, iubita lui, şi un puşti de 14 ani, martor şi el la scandal. Acesta din urmă s-a întors să îi descuie uşa prietenului uitat în baie, chiar înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuinţă.

Conform procurorilor, Valentina a murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon şi a arsurilor, nefiind descoperite urme de violenţă. Unchiul victimei, Ion Dodan, declară, de asemenea, că medicul legist i-a spus că trupul fetei nu avea răni cauzate de lovituri.

”Din ce mi-a spus medicul legist, nu s-au găsit semne de violenţă pe corp. Era căzută lângă calorifer, în dormitor, acolo unde a fost stropită cu benzină şi incendiată. Ea nu consumase droguri, din ce au descoperit legiştii”, a declarat Ion Dodan, unchiul victimei. Se conturează astfel varianta că ucigaşul a stropit victima cu benzină şi i-a dat foc de vie, cadavrul fiind găsit chircit între calorifer şi pat.

Citește și:

Procurorii vorbesc şi ei, la rândul lor, despre un deces provocat de intoxicaţia cu monoxid de carbon şi arsuri, fără să pomenească de semne ale unor lovituri cauzatoare de moarte.

”În sarcina acestuia (Cosmin Dan, n.r.) s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 23 februarie 2019, a mers în apartamentul victimei Nica Valentina, asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi a dat foc cu o brichetă, determinând izbucnirea unui incendiu ce a avut drept consecinţă decesul victimei, care a fost găsită de către lucrătorii ISU Buzău decedată, cadavrul prezentând urme de ardere şi carbonizare”, se arată în comunicatul procurorilor buzoieni.

Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unor arsuri gradele II-IV, pe 100% din suprafaţa corporală, precum şi a intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon. Leziunile traumatice, respectiv arsuri grad II-IV, susţin procurorii, s-au putut produce prin expunere la flacără şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul.