Descoperire revolutionara a unui medic ROMAN. A inventat un implant dizolvabil care este absorbit de os

0 32

O româncă, profesoară la Universitatea Purdue din Indiana – Statele Unite ale Americii, a creat un dispozitiv care salvează de la intervenţii medicale chinuitoare persoane cu dizabilităţi, printr-o tehnologie care înlocuieşte implanturile ortopedice din oţel şi titan.

Lia Stanciu şi echipa sa de cercetare au elaborat o tehnologie care înlocuieşte implanturile ortopedice din oţel şi titan. Românca lucrează din 2009 la acest proiect, al cărui scop este ca dispozitivul dizolvabil să fie absorbit de os, astfel încât să nu mai existe materiale străine în ţesutul afectat.

Pentru o perioadă determinată de timp, oamenii nu ar mai trebui să suporte intervenţii chirurgicale pentru că dispozitivul Liei ar susţine osul ca şi când acesta ar fi complet sănătos.

Cercetătoarea a explicat presei străine (wlfi.com) că materialul s-a contopit perfect cu osul în testele experimentale, fără niciun semn de toxicitate în organism. „Pentru 2 ani, oamenii n-ar mai trebui să suporte operaţii suplimentare şi cu siguranţă n-ar trebui să stea cu acele ace şi şurubării în corp pentru tot restul vieţii“, a declarat românca Lia Stanciu.

Ea speră ca dispozitivul să fie scos pe piaţă în 10 ani. Până atunci, Lia Stanciu va continua să lucreze la proiectul pentru care speră să primească finanţare.

Românca subliniază că fără echipa ei de la Universitatea Purdue, nu ar fi ajuns la un asemenea rezultat promiţător pentru lumea medicală.

Conform CV-ului său, Lia Stanciu este profesor universitar de Ingineria Materialelor, fiind absolventă de Chimie la Universitatea Bucureşti. Este din Bucureşti, a lucrat câţiva ani la Academia Română de Ştiinţă, apoi şi-a continuat studiile la Universitatea Davis din California, unde a deţinut o poziţie postdoctorală, continuată la Centrul Naţional de Imagistică Macromoleculară de la Universitatea Baylor. Principalul ei obiectiv este să descopere nanomaterie cu ajutorul biomoleculelor.

Recomandari