Denise Rifai, fascinată de Adrian Năstase: „Am leșinat”

Chiar dacă a devenit cunoscută datorită criticilor dure pe care nu ezită să le lanseze la adresa Partidului Social Democrat de fiecare dată când are ocazia, Denise Rifai nu a fost întotdeauna atât de „îndrăzneață” față de fosta formațiune de guvernământ. De altfel, într-un interviu acordat recent, fosta realizatoare a emisiunii Legile Puterii de la Realitatea TV a dezvăluit cu sinceritate că în trecut a fost absolut fascinată de Adrian Năstase

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Denise Rifai a „leșinat” la vederea lui Adrian Năstase

S-a întâmplat pe când moderatoarea TV avea doar 23 de ani și își croia, timidă, un drum în presa din țara noastră, fără să îndrăznească să viseze măcar la notorietatea de care se bucură acum. La un moment dat, s-a ivit ocazia unui interviu cu fostul premier al României, iar emoțiile au fost pe măsură. Își amintește, însă, cu drag de aceste momente, pentru că așa a reușit să învețe „meserie foarte multă”.

Eram la un post de radio de muzică rock. Nici nu vreau să zic ce salariu am avut prima dată… Viața așa a fost. Radioul respectiv a fost cumpărat de Adevărul, pe vremea când trăia Dinu Patriciu, și aveau un proiect de tv online și m-au luat acolo.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Eram eu – un singur reporter – și foarte mulți șefi, oameni foarte deștepți. Prima oară a venit Adrian Năstase. Am leșinat. Mi-am zis: cum să-i iau eu interviu lui Adrian Năstase?! Aveam vreo 23 ani.

Acolo am învățat meserie foarte multă. După câteva luni de teren, au apărut ofertele de la televiziuni. Apoi am rămas doar la un post de televiziune”, a dezvăluit Denise Rifai la Teo Show.

ADVERTISEMENT

Mesaj cu subînțeles pentru Mădălina Dobrovolschi: „Îi întorc salutul doamnei prezentator”

După plecarea lui Rareș Bogdan de la Realitatea Plus, a rămas principala figură a postului de știri, iar emisiunea sa din prime time înregistra cele mai mari audiențe, chiar dacă nu pe măsura celor ale fostului coleg. De curând și-a anunțat, însă, demisia, nemulțumită de noua politică editorială adoptată odată cu revenirea lui Cozmin Gușă în PSD.

Ulterior, emisiunea a fost preluată de Mădălina Dobrovolschi, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis, despre care gurile rele spun că ar avea o oarecare implicare în scandalul ayahuasca. Vestea că fosta doamnă Pușcalău i-a luat locul și duce mai departe proiectul său nu i-a picat tocmai bine lui Rifai, după cum reiese și din mesajul publicat recent pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Am fost până la Realitatea, deh, moment greu, dar necesar… Trebuia să mi recuperez din vastă garderoba. Rochii, pantofi, bijuterii, make up. Acte! Documente multe! Că tot omul, după 10 ani de activitate, zi de zi.

Șiiiiii! Surpriză! Că așa e în viață! M-am întâlnit cu Mădălina Dobrovolschi, deci cu cea care și-a propus să între în casele dumneavoastră cu Emisiunea Mea, cu Denumirea Aleasă de mine, cu Decorul Meu, în Platoul Meu și chiar și cu unii dintre Invitații mei. Nu zic nimic, judecați dvs!

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Și, ca să vă închei narațiunea, la plecare, doamna prezentator mi-a urat O seară bună! Profit de ocazie, așadar, și îi întorc salutul doamnei prezentator, cu o dedicație muzicală, ca urare de Casă “nouă”! Mă rog, cât de “nouă” poate să fie Casa construită de Mine și de Echipa mea. Melodia o știți cu toții! O cânta Smiley. “În patul meu, pe muzică mea…”, a scris atunci Denise Rifai pe pagina sa de Facebook.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More