De frica franțuzoaicei, primarul PSD al Sectorului 1 demască minciunile lui Dragnea

Mințind cu seninătate, Liviu Dragnea ne-a spus că pozele cu copacii tăiați de pe Kiseleff sunt vechi și din altă parte iar de când e Firea primar nu s-a tăiat niciun pom: „Gabi Firea este sprijinită de partid, a fost sprijinită să câștige alegerile, este și acum. Am văzut o știre că Gabi Firea a tăiat pomii pe Kiseleff. Nu există așa ceva. Nu s-a tăiat niciun pom. Vreau să vă spun ceva, e foarte simplu, dacă pe Kiseleff s-ar tăia o crenguță toate televiziunile ar fi acolo, că e Kiseleff. Alea erau poze de nu știu când. Nu avea cum ca să se taie un pom pe Kiseleff, ca să se taie un pom trebuie să fie blocat Kiselefful. De când e Gabi Firea primar nu s-a tăiat niciun pom”, a spus Dragnea la România TV.

Doar că printr-un comunicat de presă, Primăria Sectorului 1 anunță că „s-a autosesizat în privința unor arbori uscați, de pe Șoseaua Kiseleff, aflați în pericol de prăbușire. Administrația locală a demarat, încă de săptămâna trecută, defrișarea a 72 de arbori, majoritatea dintre aceștia fiind uscați în proporție de 80% — 100%. Acești copaci constituiau un pericol pentru siguranța pietonilor și a autoturismelor care tranzitează această zonă. Menționăm că toți arborii defrișați vor fi replantați, pe același aliniament, în această toamnă. Administrația Domeniului Public Sector 1 (ADP) execută lucrările de defrișare în baza avizului nr. 3126/1418344 eliberat de Primăria Municipiului București în data de 29 iunie 2016.”

Menționăm că Firea a depus jurământul pe 23 iunie. Așadar, negru pe alb, primarul PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache demască miniciunile șefului său Liviu Dragnea.

Imediat după alegeri, consiliera USB, Clotilde Armand a promis transparență totală. Ieri dimineață a postat pe contul său Facebook un mesaj referitor la declarațiile șefului PSD despre copacii tăiați pe Kiseleff: „în buna tradiție a predecesorilor lui – Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase și Victor Ponta, Liviu Dragnea arată că este demn de a fi președintele PSD – minte și dezinformează cu o lejeritate înspăimântătoare.” Trei ore mai târziu, Dan Tudorache a transmis comunicatul demascator presei chiar cu riscul de a fi sancționat de partid. Bravo Clotilde! Nu te lăsa!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *