De citit/Doctorul Călin Andrițoiu: SARS-CoV2 și imunitatea prin apiterapie

0 13

Doctorul Călin Andrițoiu: SARS-CoV2 și imunitatea prin apiterapie:
„Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este mai bun” Tesaloniceni 5; 21https://apitherapy.ro/
Pandemia cunoscută sub numele de COVID-19, cauzată de infectarea cu coronavirusul SARS-CoV 2, pune omenirea într-o situație cu adevărat dificilă. Cât este de greu „războiul” cu acest virus, vedem cu ușurință și în România. Absența unui vaccin imunizant, este dublată de inexistența unui tratament antiviral standardizat și cert eficient. Se anunță unele vaccinuri, dar până la dovedirea eficienței – cu sau fără efecte adverse severe – trebuie să mai treacă ceva timp.Totuși, există multe alte mijloace de apărare împotriva infectării, ca și pentru depășirea cu bine a bolii COVID-19 dacă infectarea s-a produs. Între acestea reținem izolarea, echilbrul sistemului imun, apiterapia – care este una dintre competențele medicale -, colostrul și o alimentație bine aleasă.
Izolându-se, oamenii izolează virusul
SARS-CoV2 este unul dintre cele mai agresive virusuri, atât privind infectarea, cât și impactul rapid asupra sănătății. Virusul poate fi învins numai dacă îl izolăm. Iar izolarea sa nu se poate face decât izolându-ne pe noi înșine: în dosul ușii, în dosul măștii corect purtate și folosind săpunul și dezinfectanții. Căile de acces în organism ale virusului sunt mucoasele gurii, nasului și, posibil, conjunctiva oculară. Fața, nasul, gura și ochii nu trebuie atinse decât după spălarea mâinilor cu săpun. Aglomerațiile trebuie evitate cu strictețe, chiar dacă în acestea nu se află inconștienți care nu poartă masca, ori nu o poartă corect.
Mai puțin știut este faptul că nici masca, nici distanțarea fizică de 2 metri (distanțarea socială este cu totul altceva), nu oferă garanția certă a evitării infectării. Nu trebuie să uităm de „picăturile” lui Flügge – un medic german, bacteriolog și igienist. Aceste picături purtătoare de virus, nazale și faringiene, sunt expulzate în aer în timpul conversației, râsului, tusei, strănutului și strigătelor. Picăturile ajung obișnuit până la 2m. Partea lichidă a picăturilor evaporându-se, virusul în stare uscată plutește putat de curenții de aer, putând infecta persoane aflate la mulți metri distanță.
Iată încă un argument pentru purtarea măștii și în spațiile deschise, chiar și acolo unde există o „rarefiere” de peste 2 metri între persoanele simultan prezente. Masca protectoare nu este o „botniță” care încalcă libertatea vreunui individ. Individul care nu o poartă însă, încalcă dreptul la sănătate al celorlalți.
Este o diferență între înghesuiala oamenilor, spre exemplu în mijloacele de transport din nevoia de a ajunge la locul de muncă, față de cei ce se îndreaptă spre locurile pelerinajelor.Îmbulziții pelerinajelor, veniți cu binecuvântarea înalților ierarhi bisericești, se pot întoarce în familii purtând cu ei riscul real al îmbolnăvirii familiilor și a altor apropiați. Nu-i de crezut că sfinții, în mare înțelepciunea lor, ascultă rugăciunile credincioșilor numai dacă stau la „coadă” în zile de mai înainte sorocite.
Imunitate, imunodepresie/imunodeficiență și autoimunitate
Pavăza cea mai tare a fiecăruia, spre a se apăra de orice boală, este imunitatea. Despre imunitate se vorbește mult, mai ales despre „întărirea” acesteia cu suplimentele alimentare cărora li se face reclamă. Noțiunea de imunitate însă, plutește cumva într-un nor nedefinit. Nimeni nu explică ce este, cum se „întărește”, nici cum poate fiecare ști care este starea imunității sale. Se spune frecvent, în reclame, că imunitatea scade iarna și trebuie „întărită”.Nivelul imunității însă, nu scade și nu crește în funcție de anotimp.
Imunitatea, simplu spus, înseamnă menținerea stării de sănătate prin activarea propriilor funcții de apărare ale organismului față de agenții cauzatori ai bolilor, fără intervenția medicamentelor sau a altor proceduri medicale. Imunitatea poate fi înnăscută și dobândită. Imunitatea înnăscută – cea cu care ne naștem -, depinde mai ales de imunitatea mamei și de timpul de alăptare.
Imunitatea dobândită se formează după naștere, în copilărie, printr-un proces activ, care durează până la vârsta de 12-14 ani. Acesta implică contactul sistemului imun al copiilor cu agenții patogeni din mediul înconjurător – bacterii, virusuri, toxine etc. Prin acest contact, sistemul său imun „învață” să producă anticorpi care îi atacă și îi neutralizează. Copiii de vârste mici, spre exemplu, au răceli frecvente. Acestea sunt benefice: de fiecare dată sistemul lor imun „face cunoștință” cu alte tulpini virale, pe care le memorează (este ceea ce numim memoria imunologică). La un viitor contact cu aceleași tulpini virale, care au rămas în memoria sistemului imun, anticorpii „școliți” prin contactul anterior cu acestea, se mobilizează rapid și le negativează. Dacă infectarea se produce cu o altă tulpină a aceluiași virus, ori cu un alt virus, memoria imunologică nu-l mai recunoaște și nici anticorpi anume pregătiți pentru întâmpinarea noului inamic nu sunt. Aceștia, dacă sistemul imun este activ normal se formează acum, iar la un viitor contact vor ști să-și facă datoria. Deci anticorpii sprecializați pentru protecția față de un anume agent patogen, nu reacționează împotriva altora.
Există și imunitatatea dobândită pasiv, prin vaccinare, pentru care sistemul imun n-a depus nici o activitate. Vaccinurile antivirale pot fi eficiente numai împotriva virusurilor pentru care au fost produse, dar nu au nici un efect împotriva altora și nici dacă apar noi tulpini ale virusurilor pentru care, anterior, avuseseră un efect imunizant[1].
Deci problematică devine infectarea cu noi tulpini virale, altele decât celeînregistrate în memoria imunologică, așa cum este cazul acum, pentru întreaga omenire, cu SARS-CoV2. Sistemul imun al nimănui n-a avut anticorpi dobândiți activ și specializați în atacarea acestui virus, pur și simplu pentru că acest „inamic” nu a existat până acum. Nici imunizarea pasivă nu a fost posibilă – cel puțin deocamdată -, neexistând vaccinul imunizant.Fiindcă este foarte important pentru tratarea celor infectați cu SARS-CoV2, trebuie reținut faptul că imunitatea are trei nivele: imunitate normală, imunosupresie și autoimunitate.
Imunitatea normală (imunocompetența) aparține persoanelor care, chiar dacă se infectează, sunt asimptomatice sau fac forme ușoare ale bolii. Acestea se pot autonevgativa și numai prin acțiunea anticorpilor – numiți și imunoglobuline – pe care sistemul lor imun îi produce la contactul cu virusul. În unele cazuri pot „traversează” boala chiar și fără să știe că au făcut-o. Orice bine însă, are în el și o sămânță de rău. Asimptomaticii netestați, veritabile „bombe virale ambulante”, pot transmite infecția celor din jur, dar fără a ști că sunt cauza îmbolnăvirii lor.Imunosupresia (imunodeprimarea) este un alt nivel al imunității, în care sistemului imun este incompetent: acesta nu are potențialul de a sintetiza suficienți anticorpi pentru negativarea infecției. Cea mai severă imunodeprimare aparține imunodeficienților. Sistemul lor imun, practic inexistent, nu produce anticorpi. Ei sunt supuși riscului oricărei infecții. Periodic, toată viața, au nevoie să li se perfuzeze imunoglobulină. Imunodeficiența poate fi congenitală, dar poate fi și dobândită, ca în cazul infectării cu Virusul Imunodeficienței Umane (HIV), care cauzează Sindromul Imunodeficienței Dobândite (SIDA): sistemulimun nu mai produce anticorpi.
Autoimunitatea este opusul imunosupresiei: anticorpii, care în modnormal ar trebui să protejeze organismul împotriva agenților patogeni externi(străini), devin autoanticorpi și atacă propriile celule și țesuturi. Așa apar bolile autoimune: lupusul eritematos, tiroidita Hashimoto, astmul bronșic, poliartrita reumatoidă, hepatita autoimună, anemia hemolitică, alergia, boala Crohn etc.
Importanța cunoașterii nivelului sistemului imun
În cazul persoanelor cu un sistem imun corect funcțional, la contactul cu virusul SARS-CoV2 se mobilizează suficienți anticorpi de tip IgA (imunoglobulina A). Aceștia sunt anticorpii specializați în protecția mucoasele căilor respiratorii și digestive, prin care se produce infecția. În cooperare cu anticorpii de tip IgG (imunoglobulina G), dacă sunt în titru suficient de mare, pot ataca și pot elimina virusul din organism. Asemenea persoane, după negativare, sunt donatorii ideali de plasmă, dar numai pentru un timp limitat: după trei luni se pare că anticorpii anti-SARS-CoV2 nu mai există în plasmă. Dovada? Sunt cazuri de persoane care au traversat boala, dar s-au reinfectat și au făcut boala din nou (poate și datorită faptului că sistemul lor imun „s-a întâlnit” cu o altă tulpină a acestui virus, pe care memoria imunologiocă nu a recunoscut-o pentru că n-a mai întâlnit-o). Știut este faptul că, obișnuit, același virus nu mai poate declanșa aceeași boală. La contactul sistemului imun cu un astfel de virus, memoria imunologică îl recunoaște și mobilizează imediat o armată de anticorpi specializați exact pentru lupta cu acesta, care îl elimină din organism. Cine, spre exemplu, a făcut hepatita B, nu va mai face aceeași boală.
Cu totul alta, față de persoanele imunocompetente, este situația celor imunodeprimați și imunodeficienți, mai ales dacă au și unele comorbidități. Tratarea lor cu imunosupresoare, așa cum este hidroxiclorochina (farmaceutic cunoscută sub numele de Plaquenil), este departe de a aduce vreun beneficiu. Imunodeficienții au nevoie să li se administreze imunoglobulină (anticorpi obținuți în unele țări din sângele donatorilor). Studii recent publicate în China și Italia, fără a da explicațiile de mai sus, vorbesc despre administrarea imunoglobulinei persoanelor aflate în stare gravă la ATI. (Anestezie și Terapie Intensivă). Acum chiar și oamenii fără o specializare medicală știu că au o situație mai gravă persoanele care, având comorbidități, se infectează cu SARS-CoV2. Copiii și tinerii care pierd lupta cu acest virus fără a avea comorbidități, ar putea fi în starea de imunodeprimare, poate aflată chiar în stadiul de imunodeficiență. Nimeni nu-și explică cum sunt posibile astfel de pierderi, după cum nimeni nu a investigat nivelul imunității acestor persoane. Intervenția promptă cu apiterapice și colostru, chiar și în absența imunoglobulinei, i-ar putea salva. Desigur, ar fi mult mai eficient dacă ar face un astfel de tratament anterior infectării.Există o diferență care trebuie știută între imunitatea copiilor și cea avârstnicilor. Această diferență explică de ce se infectează și fac forme grave mult mai puțini copii decât vârstnici. Sistemul imun al copiilor, în formare fiind, la contactul cu virusul învață să sintetizeze anticorpi pentru a-l negativa. Sistemul imun al vârstnicilor nu mai este la fel de flexibil, nu se mai poate adapta sintezei unor noi anticorpi în titru suficient. Dacă acestei „uzuri” a sistemului imun i se adaugă și comorbiditățile obișnuite vîrstei, este explicabilă mai marea lor vulnerabilitate.
Fiecare trebuie să cunoască nivelul sistemului său imun
Nivelul imunității nu poate fi determinat decât prin analize de laborator.A-l investiga în momentul pozitivării infecției, ar fi foarte dificil. Laboratoarele ar fi copleșite, iar rapiditatea cu care virusul induce simptome grave, care trebuie tratate fără întârziere, nu oferă timpul necesar efectuării analizelor. Nivelul sistemului imun ar trebui să fie cunoscut de mai înainte: flacăra trebuie reglată înainte ca „oala să dea în foc”! Medicii de familie ar trebui să cunoască starea imunității pacienților a căror sănătate „o păstoresc.” Tot ei ar trebui să le explice și semnificația rezultatelor analizelor de laborator privitoare la imunitate. Oricum, în prezent toți infectații cu SARS-CoV2 sunt tratați la fel, fără a se ține seama de nivelul imunității fiecăruia. Care nici nu este cunoscut.
Analize necesare cunoașterii nivelului imunității
Pe lângă hemoleucogramă (în imunitate este important rolul leucocitelor neutrofile, limfocite și eozinofile), ar trebui să se determine valorile: a) complementelor C3 și C4 (complexe de enzime care pot fi active sau nu); b) proteinemiei (totalul proteinelor circulante sanguin, al căror nivel crește în bolile autoimune); c) albuminei serice (proteina majoră, fără de care nici sănătatea și nici viața nu sunt posibile); d) electroforezei proteinelor serice (care exprimă raportul dintre albumină și cele peste 300 de alte proteine circulante sanguin, raport care poate fi normal sau patologic); e) anticorpilor (deci al imunoglobulinelor IgA, IgD, IgE, IgG și IgM care, în funcție de valorile lor, pot sau nu pot proteja sănătatea, ori pot ataca chiar propriul organism); d) electroliților (Ca, Mg, Na, K, Cl, Fe), între care mai ales calciul ionic are un rol deosebit de important. Interpretând corect rezultatul analizelor, nu numai tratamentul, ci și dieta alimentară a oamenilor trebuie indicată în funcție de acestea, unele alimente fiind simultan și veritabile medicamente.
Apiterapia personalizată a bolilor virale și autoimune
Noi raportăm apiterapia la individualitatea fiecărei persoane. Fiecare are un istoric medical și un sistem imun particular. Orice alte analize de laborator ar avea, le recomandăm tuturor și pe cele enumerate mai sus. Explicăm fiecăruia semnificația rezultatelor acestora: conștientizând înălțimea obstacolului peste care trebuie să treacă, pacienții se mobilizează altfel. Ne-am străduit să cunoaștem structura fiecărui virus în parte, iar în funcție de aceasta am studiat mediul care îi favorizează replicarea, ca și pe cel în care poate fi negativat.
Am mers și mai departe, încercând să știm cât mai exact cum și cât este afectat de către virus un organ sau un sistem de organe. Ne-am concentrat atenția asupra restabilirii funcțiilor organelor afectate. Spre exemplu, restabilind potențialul ficatului de a produce albumină în valori normale, am remis hepatitele virale B, C și D. La fel am remis bolile autoimune, între acestea fiind și hepatitele autoimune care, obișnuit dar eronat, sunt tratate la fel ca și cele virale. În această afecțiune, ca în orice altă boală autoimună, simultan creșterii valorilor albuminei sintetizată în ficat, am procedat la reducerea autoanticorpilor la nivelul de anticorpi, normal pentru un sistem imun corect funcțional.
În sfârșit, ca o ultimă precizare, administrarea apiterapicelor antivirale o dozăm în funcție de sexul, vârsta, greutatea corporală și istoricul medical al fiecărei persoane.
SARS-CoV2 și imunitatea
Cu totul ieșit din comun față de orice alt virus, SARS-CoV2 conține unele secvențe care se află și în structura HIV. Datorită acestor „împrumuturi”, altfel inexplicabile în mediul natural, a apărut și suspiciunea creării sale în vreun laborator, fiind ori „scăpat”, ori scăpat dintr-o eroare în lume. Cum HIV induce imunodeficiența, nu este deloc exclus ca același lucru să-l facă și SARS-CoV2 (ruda sa?). Până în prezent, nu au apărut studii privind efectele acestui virus asupra imunității. Nu știm dacă în vreun spital s-a măsurat nivelul imunității pacienților internați cu COVID-19. Mai mult decât probabil, nu. Avem motive să credem că cheia luptei victorioase cu acest virus, se află în restabilirea funcțiilor normale ale sistemului imun. SARS-CoV2 își revarsă furia mai ales asupra imunodeprimaților și imunodeficienților. Dacă acestora li se administrează imunoglobulină, vor fi mult mai bine ajutați. În acest fel însă, se face o imunizare dobândită pasiv, cu durată limitată și care trebuie repetată. Imunoglobulina conține anticorpi de substituție – așa cum sunt, spre exemplu, hormonii de substituție. Sistemul imun însă, rămâne inert, pasiv: organele responsabile cu imunitatea nu-și reiau funcțiile de a produce anticorpi.
Restabilirea funcțiilor sistemului imun prin apiterapie
Noi am schimbat datele problemei, folosindu-ne de experiența câștigată în apiterapia hepatitelor, cirozelor și bolilor autoimune. In aceste boli albumina, proteină produsă de ficat și fără de care viața nu este posibilă, scăzând sub limita minimă a referințelor de laborator, le este perfuzată pacienților aflați în aceste situații. Noi am echilibrat astfel apiterapia și dieta alimentară, încât ficatul să-și reia treptat funcția de „fabrică de albumină la purtător”, redând pacienților mai întâi independența față de perfuzarea albuminei, apoi sănătatea. Așa am reușit, între altele, să remitem boala, să controlăm nivelul fibrozării și să diminuăm chiar și nivelul cirozei hepatice (crescând albumina, am redus nuvelul fibroproteinelor fibrozante).
Fiindcă această idee ne-a reușit, în locul perfuzării de anticorpi (imunoglobulină), am îndrăznit să gândim posibilitatea restabilirii potențialului sistemului imun imunodeficient de a produce anticorpi prin apiterapie. Spun că am îndrăznit, pentru că o asfel de realizare ar fi fost o premieră medicală cu totul aparte. Mai întâi a fost un vis. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, al albinelor și al fiului meu, medicul Călin Andrițoiu, care are un doctorat și în domeniul biochimiei polimerilor apicoli, am reușit să restabilim imunocompetența sistemului imun al imunodeprimaților și imunodeficienților care ni s-au adresat, reușind remiterea bolii SIDA.
Cu mulți ani în urmă, au fost dicuții lungi cu fiul meu pe aceste teme, la focurile de noapte din munții Gilortului, în nopțile de vară, fiind cu stupii în pastoral la floarea de zmeur și la mana de brad. Multe dintre acestea, contradictorii, erau continuate în bibliotecă, îngropați în tratate și studii de medicină. La vremea aceea scrisesem două cărți despre apiterapie, fiind și lector al primului curs de apiterapie predat în România. La acel curs m-am înscris și eu, fiindu-mi profesor. Înțelege oricine că n-am avut probleme cu promovarea! Am obținut diploma de apiterapeut cu numărul 1 din România: alfabetic, eram primul dintre cursanți. Fiul meu, înscris și el la acel curs, pe atunci student la medicină, a primit diploma cu numărul 2 (așa-i trebuie, că-i mai mic!). Acum este medic, are două doctorate și este colegul și șeful meu la Centrul Medical de Apiterapie. Ingredientul principal al timpului care a urmat a fost munca: pentru obținerea doctoratului în științe medicale, pentru construirea Centrului Medical de Apiterapie, pentru cercetarea și aplicarea în practica apiterapică a valențelor darurilor albinei. Și, mai mult decât toate la un loc, a fost necurmata strădanie de a trata boala tratând cauza acesteia, ținta fiind restabilirea funcțiilor normale ale organelor bolnave. Așa cum am făcut, între altele, cu ficatul și cu organele sistemului imun.
Știm demult că apiterapicele corect administrate în SIDA, combat imunodeficiența și restabilesc potențialul sistemului imun de a produce anticorpi. Până acum am avut o reținere să vorbim despre acest succes. Cumva, ni se părea că suntem prea mici pentru o realizare așa de mare. Baza de date a centrului nostru de apiterapie însă, stă mărturie a reușitei – o punem cu plăcere la îndemâna cercetătorilor interesați de imunitatea umană. N-am vorbit și n-am scris despre acest lucru nici după ce am reușit să punem la punct, acum 15 ani, unicul tratament din lume care negativează oricare dintre genotipurile HPV. După un tratament care durează numai două luni și jumătate, femeile care au apelat la apiterapie s-au negativat și au scăpat de riscul de a face un cancer de col uterin.
Nici acum poate că n-am fi vorbit despre toate acestea, dacă n-ar fi apărut o întâmplare. Știam deja că nici un pacient al nostru, inclusiv dintre cei vârstnici și cu comorbidități, chiar dacă au fost internați pentru infectarea cu SARS-CoV2, nu a ajuns la ATI. Fiind în curs de apiterapie pentru alte afecțiuni, simptomatologia lor a fost mai „blândă” în ciuda vârstei și comorbidităților. Ne-am hotătât să vorbim acum, după cele ce ne-a povestit unul dintre pacienții noștri, un vârstnic cu o boală gravă, care era așa de sever imunodeprimat, încât friza imunodeficiența. Internat ca infectat cu acest virus, și-a adus cu el la spital și apiterapicele prescrise de noi. Văzându-le, medicul i-a interzis să și le mai administreze. A doua zi s-a simțit așa de rău, încât era pe punctul de a fi transferat la ATI. La intervenția asistentei, medicul i-a spus: „Bine. Ia ce ți-ai adus de acasă și o să vedem!” Le-a luat și, spre uimirea medicului, și-a revenit. N-a mai fost transferat la ATI, iar după alte câteva zile a fost externat ca fiind negativat. Dacă așa stau lucrurile, cred că nici nu avem treptul să tăcem în continuare.
Produse ale stupului și apiterapice cu efecte antivirale
Dintre produsele stupului și-a dovedit eficiența lăptișorul de matcă, dar acțiunile sale trebuie moderate cu apiterpicul Centaur, pentru a preveni dereglările hormonale, evoluția către autoimunitate, ori activarea unor factori de creștere, fapt riscant în bolile autoimune și în cancere. Acestora le-am alăturat alte apiterapice, așa cum sunt Ares și Api Regenerator, ori alte extracte, toate fiind certificate de IBA-București (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare). Este esențială protejarea organelor sistemului imun[2] împotriva acțiunilor distructive ale radicalilor liberi de oxigen (RLO), cel mai puternic antioxidant cunoscut fiind resveratrolul. Noi l-am inclus între apiterapice și l-am numit Apiary Resveratrol. Îl obținem după o metodă proprie, cu ajutorul albinelor, din strugurii negri ai unei vii pe care am cultivat-o într-un sol care n-a fost chimizat niciodată de la facerea lumii. Fără nici o exagerare, resveratriolul este un veritabil elixir de viață lungă și sănătoasă: încetinește procesele de îmbătrânire celulară, protejează rezerva de celule stem, previne bolile degenerative și Alzheimer-ul, protejează și stimulează sistemul imun, previne cancerele, reduce incidența bolilor cardiovasculare etc. In cure de câte trei luni, câte 30 ml/zi copiii și câte 60 ml/zi tinerii, adulții și vârstnicii, este un veritabil scut al tuturor organelor împotriva stresului oxidativ.
Alimente care sprijină acțiunea antivirală a apiterapicelor
Pentru că tot am vorbit despre resveratrol, un alt antioxidant valoros și aflat la îndemâna tuturor, este licopenul. Roșiile sunt un veritabil depozit de licopen, avantajate fiind persoanele care au acces la cele cu adevărat „bio”. Licopenul poate fi extras digestiv, de către organismul uman, mai ales din roșiile bine preparate termic: ciorbe, tocănițe, bulionuri, sucuri, sosuri, pastă, ketchup etc. Sunt și suplimente alimentare chiar așa numite: „Licopen”. Este de preferat licopenul obținut digestiv, celui conținut în suplimentele alimentare: acesta poate fi extras numai cu solvenți periculoși pentru sănătate. Este drept, solvenții sunt îndepărtați după ce și-au îndeplinit „misiunea”. Există și licopen fals (E-160d), produs prin sinteză chimică. Acesta nu s-a întâlnit niciodată cu roșiile – nici măcar cu cele care sunt programate să se coacă în timp ce „trec” vama înRomânia, spre paguba cultivatorilor români și a sănătății celor ce le mănâncă. Îl găsim în: supe instant de roșii (fără roșii), în produse de patiserie, băuturi răcoritoare, înghețate, sosuri, gemuri, jeleuri etc. Obișnuit, alături de licopenul fals, multor altor alimente și dulciuri destinate mai ales copiilor, li se adaugă și glutamatul – o substanță care creează dependența gustului. Este unul dintre motivele pentru care copiii ajung să refuze fructele, cruditățile și verdețurile în dauna sănătății lor. Licopenul adevărat ajută și la asimilarea altor suplimente alimentare, dintre cele ce conțin substanțe străine metabolismului pământenilor români. Spre exemplu turmericul (curcumina este unul dintre compușii săi), fără resveratrol sau licopen, nu prea poate fi asimilat (este slab biodisponibil, adică se ia cam degeaba – cuvânt provenit din turcescul geaba).Sucul de roșii, bulionul, pasta, zarzavatul cu roșii ar trebui ori făcute în casă, ori cumpărate de la micii producători români. Atenție sporită la bulionurile, pasta și ketchup-urile din comerț: pot conține aditivi, sare iodată, zahăr, amidon, benzoat de sodiu, substanțe de îngroșare (cum sunt guarul sau xantanul), acid citric, coloranți de tipul E-160d, alți aditivi etc. Unele bulionuri, pe lângă cele amintite, sunt făcute dintr-un concentrat – așa scrie pe etichetă -, dar nu prea se știe exact ce conține. Unele roșii nici nu cresc în pământ. Chinezii sunt mari exportatori al concentratului pentru bulionuri. Ei obțin 500 de tone de roșii la hectar: cresc într-un compost de îngrășeminte și alte chimicale. Cultivatorii români abia dacă obțin 50 de tone la hectar[3].
Veritabile alimente-medicament, în afara celor apicole, sunt mai alescolostrul, zerul, jintița, urda, ouăle, varza, fasolea, urzicile, ștevia și ceapa. Alimentul campion, mai ales pentru imunodeprimați și imunodeficienți, este colostrul bovin (curasta, colastra). În afară de multe alte substanțe benefice, este o sursă de anticorpi cu rol unic în protejarea sănătății nou-născutului.
Practic, este o veritabilă imunoglobulină și este foarte asemănător cu colostrul uman (cel mai prețios lapte matern din primele două zile după naștere). Dacă poate fi procurat muls de la vacă, ceea ce este de preferat, se păstrează congelat în recipienți adecvați ca volum: copiii vor primi 100 ml/zi, iar adolescenții, adulții și vârstnicii pot lua 200 ml/zi. Dar colostrul muls este mai greu de obținut, o cantitate mai mare putând fi oferită de fermele cu vaci de lapte, a căror sănătate este monitorizată. Se poate apela la colostrul aflat pe piață ca supliment alimentar, caz în care se administrează conform prospectului. Oricum ar fi, în această pandemie o cură de colostru face bine tuturor, infectați ori neinfectați. Noi recomandăm colostrul bovin mai ales imunodeprimaților și imunodeficienților, cu atât mai mult cu cât IgA are o durată scurtă de viață în preparatele imunoglobulinice comerciale (importate)[4]. Deficitul în IgA favorizează nu numai afectarea severă a plămânilor și a celorlalte căi respitatorii de către SARS-CoV2 -, ci și pe cea a tractului alimentar. Sunt studii care, spre exemplu, apreciază că 90% dintre adulții cu deficit în IgA, prezintă infecții recurente ale căilor respiratorii!!! În astfel de afecțiuni ar trebui determinată valoarea acestei imunoglobuline. De asemenea, recomandăm colostrul copiilor pentru care mamele, oricare ar fi fost motivul, n-au fost artizanul imunității lor înnăscute la un nivel normal eficient[5]. Un medicament cu adevărat magnific pentru plămâni este și ceapa crudă, mâncată zilnic la una-două mese. Diluează secrețiile ajutând expectorația și contribuie la eliminarea apei care inundă plămânii celor infectați, mai ales dacă aceștia au un deficit în albumină.
Zerul, jintița, urda, laptele acrit fără fierbere (eventual degresat), iaurtul „de casă” și ouăle, sunt alimente „de aur” pentru sprijinirea sistemului imun în lupta cu virusurile. Alături de multe alte substanțe pe care le conțin, sunt alimentele cele mai bogate în albumină. Aceasta este proteina cea mai importantă din colostru, laptele matern, lactate (lactalbumina) și ouă (ovalbumina). Atunci cînd albumina scade înspre sau sub limita minimă a referințelor de laborator, apar edemele, ascita, „înecarea” plămânilor în lichide, transformarea anticorpilor în autoanticorpi cu apariția bolilor autoimune, ciroza hepatică etc. Multe dintre substanțele necesare funcțiilor celulelor, ca de exemplu calciul, sunt transportate din sânge de către albumină. Dacă albumina este scăzută și în sânge rămâne prea mult calciu neionizat[6] și netransportat, apar calcificările și litiaza renală[7].Cel mai eficient supliment cu calciu, superior oricărui calciu farmaceutic, poate fi preparat de către fiecare la el acasă.[8] Între multe alte funcții, albumina este și transportorul medicamentelor din sânge la celulele organelor afectate. Persoanele care prezintă hipoalbuminemie și sunt tratate pentru COVID-19, mai ales dacă se tratează simultan pentru vreo comorbiditate, pot face cu ușurință intoxicații medicamentoase: medicamentele netransportate se acumulează în sânge, caz în care prognosticul lor poate fi și mai nefavorabil.
Zerul și jintița puțin fermentate, laptele acrit fără fierbere (degresat dacă este cazul), iaurtul, varza acrită și murăturile sunt tot atâtea probiotioce la îndemâna tuturor pentru întreținerea, în stare de sănătate, a mucoasei aparatului digestiv. Într-o astfel de mucoasă imunoglobulina IgA, bine protejată, va acționa, la rândul ei, ca un protector eficient împotriva noului virus.Cândva, varza și fasolea erau „sațul casei”. Arareori lipseau de pe masă. Varza, pe lângă fibrele cu care ajută digestia, este un veritabil cocktail de vitamine și de minerale. În plus, varza este un protector al sistemului nervos central: conține sfingozină, o substanță care contribuie la buna formare a tecilor de mielină. Oricine va fi impresionat de multitudinea substanțelor din varză, dacă va găsi timpul să facă o listă cu acestea. N-ar fi deloc rău dacă ar fi reașezată la locul ce i se cuvine pe masă. Așa, ca și odinioară.
Ouăle sunt alimentele cele mai complete. Conțin toate substanțele din care se naște o viață (gândiți-vă la oul care iese o viață: puiul). Albulșul este, de fapt, cea mai concentrată albumină, iar gălbenușul conține un tip de anticorpi foarte asemănători cu IgG (și copiii vin pe lume cu o rezervă de IgG primită de la mamele lor). Copiii sănătoși pot mânca zilnic două ouă, iar dacă în unele zile mănâncă mai multe, nu-i deloc o problemă. Cele mai importante lipide din ouă sunt colina și lecitina, necesare creierului în curs de creștere și maturizare. Pentru tinerii zdraveni ai satelor de odinioară, ouăle, lactatele, fasolea și varza erau alimente pentru toată săptămâna. Carnea – dacă era – se mânca duminica. Tinerii și adulții sănătoși (imunocompetenți), pot mânca liniștiți două-patru ouă pe zi. Se vorbește despre creșterea colesterolului prin consumul de ouă. Să vedem: un ou de 50 de grame conține tot atâtea lipide cât 7,5 grame de unt, cât 18 de grame de brânză, cât 13-14 grame de carne de porc etc. O bucată de carne de porc de mărimea unui ou, este de o sărăcie sahariană în substanțe necesare vieții față de acesta! Și, totuși, carnea este necesară imunodeprimaților, dacă nu au unele boli care s-o interzică. Consumul exagerat de proteine animale – mai ales e carne, poate duce la transformarea unor anticorpi în autoanticorpii bolilor autoimune.
În fine, sănătatea tuturor va fi și mai bine protejată, având zilnic pe masă un pahar de vin roșu/negru adevărat – dacă vreo medicație nu-l interzice -, alături de o porție de fasole uscată și o ceapă crudă întreagă (pot fi și numai două jumătăți!). Prof. V.Andrițoiu, doctor în științe medicale Apitherapy Medical Center *0253.270.221 *0763.655.629 [email protected]
[1].Mereu apar alte virusuri, iar cele existente se „diversifică”: au abilitatea de a evita vaccinurile și alte medicamente împotriva cărora fie devin rezistente, fie își schimbă tulpinile, astfel încât acestea pot fi negativate numai de un alt vaccin, care urmează să fie creat. Ca urmare, apar noi și noi vaccinuri. Așa stau lucrurile și de aici a rezultat conflictul cu tabăra opozanților vaccinării. Dacă tulpinile acelorași virusuri se diversifică și dacă apar mereu noi virusuri – întreabă opozanții vaccinărilor -, câte vaccinuri vor trebui să se facă, dacă acum se recurge la tetravaccinuri și hexavaccinuri? Pe de altă parte producătorii de vaccinuri susțin imunizarea pasivă – este benefică comercial -, fără a explica ce valoare imensă are un sistem imun echilibrat, imunocompetent. Ar putea înlocui imunizarea imunitatea? După cum îi afectează pe oameni SARS-CoV2, lupta cu acest virus, cu totul nou, pentru care încă nu s-a început vreo vaccinare, este câștigată de oamenii al căror sistem imun îi poate proteja. Sunt cei care nu au simptome severe și nici nu ajung la ATI. Este normală preocuparea pentru vaccinare, sunt oameni care au nevoie de vaccin. Dar se pune firesc întrebarea: când va exista preocuparea pentru a se explica importanța unui sistem imun funcșional, atât înnăscut, cât și dobândit. Și, mai ales, pentru ca vaccinările să se facă în funcție de nivelul sistemului imun al fiecărei persoane, fără a mai fi reduse la o problemă comercială
[2].Organele sistemului imun se împart în organe limfoide primare (măduva osoasă și timusul) și organe limfoide secundare (ganglionii limfatici, splina, amigdalele, apendicele vermiform și plăcile Peyer).
[3] Fără îndoială, ideal ar fi ca, dacă nu fiecare familie, oricât s-ar putea de multe, să-ș cultive o grădină. Cu cheltuiala unui concediu în stațiuni de lux străine, și-ar putea construi acolo și o căsuță de vacanță. Cei mai câștigați ar fi copiii. Ar învăța să facă ceva util, ar mai citi și vreo carte. Așa, poate n-ar ajunge „mândria națiunii” fără de care, inutili oriunde în altă parte, s-ar prăbuși zidurile cluburilor din „centrul vechi”, nesprijiniți pe umerii lor cei fără de orice altă întrebuințare folositoare. Am avut, nu prea demult, o conversașie cu un tânăr care și-a petrecut vacanța cu familia în Dubai. „Ei – l-am întrebat, ce-ai văzut interesant acolo?” Nu-i locul să reproduc răspunsul: nu l-am întrebat despre ceva anume, dar el s-a lansat într-o comparație între cluburile de noapte din Dubai și cele din „centrul vechi”. În timp ce spunea ceea ce-l educase familia să vadă, m-am gândit la copiii care învață la lampă și adorm flămânzi. Le va fi mai bine când astfel de tineri, școliți prin cârciumi și cafenele, vor ajunge în fruntea „trebilor” țării? Pentru că acolo vor ajunge! Cu o astfel de educație și fără să fie buni de nimic?
[4] Puțin știut este faptul că vaccinul antipoliomielitic a fost produs folosindu-se o imunoglobulină extrasă din colostrul bovin.
[5]. Înainte de a fi însărcinate, orice analize ar face femeile, pentru a-și cunoaște nivelul imunității ar trebui să facă analizele mai sus recomandate. Nivelul imunității înnăscute a copiilor este dependent de nivelul imunității materne, durata și calitatea vieții lor datorându-i-se în cea mai mare parte. Dăm un singur exemplu. Un deficit în proteina albumină – îl au mai ales femeile care fac fibrom uterin, fibroadenoame mamare -, poate conduce la predispoziția bolilor autoimune ale urmașilor, se regăsește în malformații congenitale mai ales printr-un exces de fibroproteine. Dacă au fiice, acestea vor fi androgenizate hormonal, fac acnee, chiste și polichiste ovariene, endometrioză, au părul seboreic, sânii nemulțumitor de mici, menstre dureroase, în multe cazuri neregulate etc. Am spus toate acestea pentru că exactitatea afirmațiilor poate fi verificată în discuțiile mamă-fiică (cam aceleași lucruri însă, se întâmplă fetelor și dacă iau contraceptive). Imunoglobulina G, care reprezintă cei mai numeroși anticorpi, este singura care trece prin placentă în sângele fătului, protejându-i sănătatea și în primele luni de viață. Neonatologii, în studiile lor, tot mai frecvent afirmă că față de copiii extrași prin cezariană, copiii născuți natural au un sistem imun mult mai eficient. Colostrul matern va furniza sugarului imunoglobulinele care îi vor proteja sănătatea, timp în care este „construită” imunitatea dobândită. Nu trebuie uitată importanța alăptării normale, înainte și după diversificarea alimentației.
[6] Este o diferență între calciul seric aflat în sânge (este calciul total), și calciul ionizat: acesta este acea parte a calciului total care se ionizează și este transportat în celulele organismului de către albumină. Se ionizează atâta calciu, cât poate transporta albumina. De regulă, în majoritatea bolilor albumina și calciul cresc și scad împreună, cu excepșia marii majorități a tipurilor de calciu: în acestea albumina scade continuu, iar calciul ionic crește continuu. Ar trebui știut de unde provine calciul în sânge: din alimente ori prin resorbție, din oase, așa cum se întâmplă în osteoporoză. Oricum, laboratoarele ar trebui să dertermine și calciul ionic – singurul care are un rol bioactiv – și nu numai calciul seric.
[7] Copiii ale căror mame au un deficit în albumină și calciu se pot naște rahitici. Copiii hipocalcemici sunt mai agitați, iritabili, transpiră abundent, nu dorm nici ei și nici mamele lor. Spre deosebire de aceștia, cei ce au aceste substanțe în valori normale sunt prietenoși, mănâncă și apoi adorm zâmbind. Calciul ionic în valori normale reglează viteza transmiterii semnalelor la nivel neuronal, dând răgaz individului să cugete înainte de a reacționa. Hipocalcemicii nu pot să nu răspundă „instant”, fără a-și trece reacțiile prin filtrul gândirii. Ei mai întîi sar, apoi se uită unde. Probabil majoritatea eroilor au fost hipocalcemici! Calciul ionic controlează și răspunsul la durere: spre exemplu, femeile hipocalcemice au menstre mai dureroase (dismenoreice) decât cele care au calciul în valori normale.
[8] O linguriță cu vârf de coajă măcinată de ou se amestecă cu 10 lingurițe de zeamă de lămâie (astăzi pentru mâine). Din când în când amestecul se mai reomogenizează: se asimilează numai ceea ce se dizolvă. A doua zi se strecoară și se ia – așa cum este sau cu puțină miere -, cu o oră înaintea unei mese sau la două-trei ore după masă.

Recomandari