Ce nu a spus Petre Daea până azi este că una dintre afacerile familiei este tocmai piscicultura. Fiica mai mare a lui Petre Daea este, conform declarațiilor de interese a actualului ministru al Agriculturii, acționar și administrator la firma Piscicultorul SA din Crevedia, județul Dâmbovița.

Conform datelor obținute de G4Media.ro cu ajutorul aplicației termene.ro, acționarul și administratorul Piscicultorul SA din Crevedia este Elena-Larisa Popescu, născută în 1972.

Am încercat să-l contactăm pe Petre Daea pentru a-l întreba dacă prin declarațiile sale legate de cormorani s-a gândit și la afacerea fiicei. Ministrul agriculturii ne-a răspuns la telefon, dar când l-am întrebat de afacerea piscicolă a fetei sale, ne-a închis imediat telefonul.

Citeste si:

Piscicultorul SA a primit din 2012, fonduri europene de aproape un milion de lei, iar cifra de afaceri a societății este în medie la două milioane de lei.

Fiica lui Daea a preluat afacerea cu 40.000 de euro.

Reprezentanții Piscicultorul SA publică în 2006 în Monitorul Oficial numărul 2684 din luna august faptul că structura acționariatului. Asociatul majoritar, cu peste 99% dintre acțiuni, vinde acțiunile unei alte persoane.

În documentul amintit se preizează: „Retragerea din societate a acționarului Dimitrie Muscă, prin validarea cesiunii tuturor celor 161.174 acțiuni deținute în cadrul societății de către acesta către Elena Larisa Popescu, cetățean român. Cesiunea s-a făcut la valoarea de 0,91 lei pentru fiecare acțiune, preț stabilit de părțile contractului, respectiv Dimitrie Muscă și Elena-Larisa Popescu. Dimitrie Muscă renunță la dreptul de a încasa dividendele pentru anul 2006, acest drept transferându-se asupra acționarului dobânditor, Elena-Larisa Popescu”.

Citește și:

În urmă cu 13 ani, ca și acum, Piscicultorul SA deținea în concesiune de la Administrația Domeniilor Statului o suprafață de luciu de apă de aproape 650 de hectare. Din această întindere, Piscicultorul primise dreptul de a face piscicultură de la Autoritatea Națională pentru Pescuit și Acvacultură pe o suprafață de peste 500 de hectare, așa cum reiese din datele autorității de stat.

Mai trebuie amintit și că valoarea nominativă a unei acțiuni era de 2,5 lei, și acesta mai mult un preț simbolic, iar Muscă îi vinde fetei lui Daea la prețul de 0,9 lei per acțiune. Cifra de afaceri a Piscicultorul SA în 2005, anul precedent vânzării, era de două milioane de lei și un profit de 11.000 de lei.

Pe scurt, fiica lui Daea plătește 145.000 de lei, aproximativ 40.000 de euro la cursul din august 2006, pentru a prelua peste 99% dintre acțiunile Piscicultorul.

Cormoranii au atacat și ferma piscicolă a familiei Daea

Citește și:

Ultimul bilanț contabil depus de Piscicultorul a arătat o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei, un profit de 1.891 de lei și 29 de salariați.

Societatea Piscicultorul SA din Crevedia era o firmă deținută până în anul 2001, atunci cân Petre Daea intră în PSD, de angajații fostei firme de stat. După privatizarea din 2001, compania a ajuns sub controlul lui Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai importanți investitori în domeniul zootehnic din România. Printre altele, el deține și ferma de porci din Curtici, acolo unde anul trecut au fost sacrificate 140.000 de porcine după a fost descoperită pesta africană.

Săptămâna trecută, unul dintre paznicii de la bălțile aflate în admnistrarea Piscicultorul SA a transmis unor pescari aflați în zonă că „și aici cormoranii ne mânâncă peștele. Ce a spus Petre Daea este adevărat. Cormoranii ne iau peștele din baltă, nu avem ce să pescuim. S-au înmulțit foarte mult”.

Am încercat să intrăm în contact cu reprezentanții firmei Piscicultorul, însă niciunul dintre cele patru numere de telefon nu era activ, nici numărul de fix. De la reprezentanți ai consiliului local din Butimanu și Răcari am aflat că într-adevăr în zonă sunt cormorani, iar numărul acestora este  considerabil, dar nu ni se poate spune dacă afectează sau nu piscicultura.

Citește și: