Dan Tudorache: Conducerea PSD vrea anticipate în același timp cu alegerile locale

Conducerea Partidului Social Democrat este în favoarea alegerilor parlamentare în același timp cu cele locale, susține unul dintre contestatarii alegerilor anticipate din sânul PSD, primarul sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache.

Conducerea PSD vrea anticipate, în aceeași zi cu alegerile locale

„PSD nu a luat o decizie, dar conducerea agreează ca alegerile să fie în aceeaşi zi. Nici nu ştiu ce va zice Curtea Constituţională. Nu trebuie să fie în aceeaşi zi alegerile. Pot să fie alegeri anticipate, dar la o diferenţă de timp, ca să îţi poţi face campanie.

Eu am discutat ieri la CEX cu conducerea PSD şi i-am explicat, dar a zis că vrea alegeri anticipate în aceeaşi timp. Mi-a spus că majoritatea doresc alegeri în aceeaşi zi şi asta am văzut şi eu ieri (nr – luni) în Comitetul Executiv. Dacă majoritatea îşi doreşte acest lucru, vă daţi seama că asta se va face”, a declarat Dan Tudorache pentru psnews.ro.

„Depăşeam perioada 1 septembrie, când urmau să fie acele măriri de pensii şi salarii. Consider că se doresc alegeri anticipate ca să nu-l prindă ziua de 1 septembrie pe Guvernul actual. Eu aş prefera alegeri la termen, dar până la urmă Guvernul hotărăşte”, a mai spus Tudorache.

Primarul Sectorului 1 a afirmat că au fost mai multe discuții private la Comitetul Executiv al PSD, iar el le-a spus colegilor să că cel mai bine pentru București ar fi să aibă loc alegeri separate:

„Eu am vorbit cu conducerea partidului, nu cu colegii. Sunt mai mulţi colegi în PSD care sunt de aceeaşi părere cu a mea. În general, noi la Bucureşti am fi agreat să nu fie alegerile locale şi parlamentare în aceeaşi zi. Asta nu mai e campanie. Nici nu mai ştii ce să le explici oamenilor. Le vorbeşti de măsurile Guvernului sau de ceea ce face primarul? O să fie o bulversare, dar asta este”, a conchis Dan Tudorache.

Două tabere în PSD cu privire la ziua în care ar trebui să aibă loc alegerile anticipate

După şedinţa de luni a conducerii PSD, unii lideri precum Paul Stănescu şi Lia Olguţa Vasilescu s-au arătat în favoarea alegerilor parlamentare anticipate, cu condiţia ca acestea să fie simultan cu alegerile locale. În tabăra opusă s-au aflat atât Dan Tudorache, cât şi liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu.

Preşedintele partidului Marcel Ciolacu a explicat apoi că cei mai mulţi dintre membrii Comitetului Executiv au spus că PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri.

„Colegii mei au spus că acest partid, PSD, nu trebuie să se teamă de alegeri şi nu are dreptul să se teamă de votul românilor”, a declarat Ciolacu.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More