In curând Europa se va numi EURABIA! Invazia și islamizarea ei a fost pregătită ca la carte de 40 de ani

Într-un excepțional interviu publicat de site-ul ripostelaique.com, și tradus mai jos, reputata scriitoare  Bat Ye’Or – specialistă în minoritătile religioase și în lumea islamică – ne arată cum a apărut conceptul Eurabia, ne vorbește despre legăturile dintre UE, Liga Arabă și Organizatia de Cooperare Islamică, despre Asociația Parlamentară pentru Cooperarea Euro-Arabă și contribuția lui Pompidou, Mitterrand, Jacques Delors sau Solana la formarea Eurabiei. Aflăm despre islamizarea rădăcinilor istorice ale creștinismului și aderarea la viziunea islamică asupra istoriei și se explică de ce guvernele din vestul Europei gândesc altfel decât cele din estul ei, atunci când vine vorba de imigrația musulmană. Aflăm cum este deturnată atenția popoarelor europene de la uriașele mutații civilizaționale, înțelegem de ce Papa vorbește despre un Dumnezeu comun, islamo-creștin și de ce Merkel, Hollande și elita politica europeană deschid porțile în fața invaziei. Dar să o lăsăm pe Bat Ye’ Or să vorbească.

Riposte Laique: Pentru mulți dintre cititorii noștri, numele dumneavoastră este legat de conceptul “Eurabia”. Puteți să explicați, pentru noii și numeroșii noștri cititori, această realitate pe care ați dezvăluit-o prima?

Bat Ye ‘Or: Numele “Eurabia” este numele ales de Comitetul european de Coordonare al Asociațiilor de Prietenie cu lumea arabă, pentru a se defini pe el însuși și strategia sa. El a fost creat în 1974, bineînțeles la Paris, centrul de origine al acestei politici. Deasemenea, acest Comitet a publicat o broșură intitulată “Eurabia”, care poate fi studiată la Biblioteca Națională.

Comitetul Eurabia a fost instrumentul de implantare a unei noi strategii, concepută în anii ’60 de Franța și Germania. Ea urmărea să creeze o entitate mediteraneană prin unirea economică, culturală și politică a celor două maluri ale Mediteranei. Țările Ligii Arabe au pus condițiile lor, dintre care principala era recunoașterea și legitimarea lui Yaser Arafat, susținerea cauzei palestiniene și o politică europeană anti-israeliană. Dezgustate de renașterea anti-semitismului, alte țări ale Comunității europene, ca Danemarca și Olanda, și-au manifestat reticența în ciuda represaliilor terorismului palestinian. Dar, în 1973, după războiul de Yom Kippour, boicotul petrolului decretat de Liga Arabă contra Occidentului, cu excepția Franței, a erodat această rezistență. Cele 9 țări membre al Comunității europene s-au alăturat Franței, piesa fundamentală a acestei politici și, pe această bază, convorbirile privind înțelegerea și alianța cu țările din Golf au putut să înceapă. Ele s-au articulat în jurul a doi poli principali interconectați:

1.înlocuirea Israelului cu Palestina – devenită cauza emblematică a Europei – definită în limbaj orwellian: proces de pace.

2.crearea civilizației mediteraneene cântată de Fernard Braudel, care ștersese de acolo jihadismul și dhimmitudinea. Ea ar uni demografic, economic și cultural cele două maluri ale Mediteranei. Europa rasistă și fanatică, vinovată de Cruciade și colonizare, și-ar  redescoperi rădăcinile civilizației sale într-un islam factor al păcii, deschis și tolerant. Europa vinovată trebuia să-și ceară iertare și să iubească. Cauza palestiniană, eradicarea Israelului, ar pecetlui astfel reconcilierea islamo-creștina și euro-arabă. Deschizându-și teritoriile în fața Islamului, prin crearea civilizației mediteraneene, Europa și-ar asigura pacea și bogăția, reînoită pe termen nelimitat de petrodolari. Punându-și întregul său potențial în serviciul cauzei palestiniene și al dezvoltării țărilor arabe, Europa s-ar face face iubită și ar transforma Mediterana într-un lac euro-arab, de unde America și aliatul său, Israelul, ar fi alungați.

Diverse organisme oficiale au fost create de către șefii de stat ai Comunității europene, ca Asociația Parlamentară pentru Cooperare Euro-Arabă (APCEA), conectată la Comisia europeană. Creată la Paris, pe 23-24 martie 1974, APCEA a reunit parlamentari proveniți din toate partidele, din toate țările membre ale Comunității europene. Această reprezentare a evantaiului politic din fiecare țară explică uniformitatea de opinie a partidelor de stânga și de dreapta vis-a vis de imigrația din Orientul Mijlociu și cauza palestiniană. APCEA a fost fundamentul și motorul Dialogului Euro-Arab, altă structură complexă și oficioasă creată sub conducerea ministrul francez de externe, Michel Jobert. El a îmbrățișat un ansamblu de strategii decis de comun acord cu țările Ligii Arabe și cu Organizația de Cooperare Islamică (OCI). Delegații țărilor exterioare comunității și reprezentanții anumitor organizații internaționale au participat la reuniunile ținute cu regularitate și alternativ în Europa sau în țările arabe.

Europa de azi este rezultatul acestor politici duse în ultimii 40 de ani de șefi de stat, de miniștri, de ambasadori, de strategi, intelectuali și Biserici. Se pot studia fazele, mașinațiunile și instrumentele. Ansamblul evocă o mașinărie uriașă, care a acoperit Europa cu rețelele sale. Am numit această transformare planificată și organizată a țărilor Uniunii Europene, “Eurabia” – de la numele pe care i l-au dat inițiatorii săi.

Riposte Laique: Credeți că invazia migratoare prin care trece Europa este o accelerare a ceea ce dumneavoastră numiți “Palestinizarea Europei”?

Bat Ye’Or: Cu siguranță este, dar nu e doar asta. Palestinizarea Europei se articulează primului pol citat mai sus și posedă o dublă funcțiune: politică și teologică. Prima se ambiționează să înlocuiască Israelul cu Palestina musulmană prin negarea istoriei evreiești și ștergerea acesteia prin islamizarea topografiei sale. Aspectul teologic are ca scop să islamizeze rădăcinile evreiești ale creștinismului, înlocuindu-l pe Isus – evreu din Iudeea – cu un Isus musulman, din Coran, pe care Bisericile ce au îngenuncheat în fața islamului pretind prin anacronism că ar fi Palestinian, cu toate că acest cuvânt nici nu exista în vremea lui Isus și nu apare nicăieri în Coran.

Islamizarea rădăcinilor teologice ale creștinismului are trei consecințe:

  1. ștergerea istoriei poporului Israelului, fundament istoric al creștinismului.
  2. aderarea la viziunea islamică asupra istoriei, care afirmă anterioritatea islamului in raport cu iudaismul si creștinismul.
  3. justificarea jihadului anti-israelian, fondată pe negarea istoriei evreilor și creștinilor. Palestinizarea Europei constă în abrutizarea ansamblului populațiilor europene prin obsesia paranoică a Palestinei, simbolul acestor politici jihadiste de negare, și în deturnarea atenției lor de la marile jocuri civilizaționale, cu care se confruntă.

Invazia migrațională a Europei este legată de strategia celui de al doilea pol al Consiliului european și al Comisiei, realizat în comun cu Liga Arabă și OCI. Această înțelegere euro-arabă, bine rodată de-a lungul a 40 de ani, explică unanimitatea guvernelor care acceptă imigrația – cu excepția Ungariei și a Statelor recent acceptate în Uniune. Tonul dictatorial și amenințător al președintelui Comisiei, luxemburghezul Jean Claude Juncker, ilustrează atât de bine autoritarismul opac al Bruxelles-ului. Aceste invazii de populații, majoritar musulmane, accelerează cu siguranța procesul de Palestinizare (decreștinare) și islamizarea – nu numai demografică, dar și culturala și politică – a societăților europene. Acesta este, de altfel, motivul pentru care sunt atât de bine primite de elitele noastre. Eu nu cred în sentimentele umanitare ale politicienilor, ci cred mai degrabă într-o politică umanitară ce manageriază capitaluri și interese strategice colosale. Conducătorii noștri, care au distrus Statele națiune, sunt incapabili acum de a le apăra teritoriile.

Riposte Laique: O teorie circulă mult pe rețelele de socializare: invazia musulmană a Europei a fost organizată de sioniști, pentru că evreii au părăsit bătrânul continent și au venit să trăiască în Israel. Cum explicați ca o astfel de teorie este atât de răspândită?

Bat Ye’Or: Susținătorii acestei teorii și cei care o propagă sunt précis cei care sunt responsabili de această islamizare și simțind ostilitatea popoarelor încearcă să-și descarce vina asupra victimelor. Aceste acuzații fac parte din panoplia anti-semitismului Eurabiei, născut din strategia anti-sionistă a alianței euro-islamice. Timp de 40 de ani – două generații – Eurabia a difuzat o campanie de diabolizare a Israelului și de negare a trecutului său istoric, urmărind ruperea legăturii ontologice cu creștinismul, pentru a-l racorda pe acesta la Islam. Islamizarea Europei este un proces în funcțiune din 1970. El are etapele sale, textele sale fondatoare, inițiatorii săi și progresează datorită unor mecanisme adecvate, ușor de identificat. Marii săi strategi din partea franceză au fost: Pompidou, Giscard d’Estaing. Mitterrand, Chirac și colegii lor europeni, miniștri lor și ambasadorii asociați; la nivelul Uniunii Europene, Jacques Delors, Romano Prodi, Solana și succesorii lor, făuritorii unei plase de rețele politice, economice, culturale, academice și mass-media, care a impus poliția gândirii, auto-cenzura, limbajul orwellian al deculturalizării gestionat de Fundația Anna Lindh, legată de Comisia Europeană.

Au fost cu siguranță “idioți utili”, evrei sau creștini, care au beneficiat de subvenții, de celebritate, de expunere mediatică măgulitoare, servind drept marionete și paravan celor care îi manipulau din spatele cortinei. Dar acestia nu sunt decat umbre secundare. Veritabilii responsabili ai islamizării Europei s-au situat  în sferele înalte ale ierarhiilor guvernamentale, care au colaborat cu nazismul și mediile sale islamofile. Primii activiști au fost Louis Terrenoire, vechi ministru al lui de Gaulle și Maurice Couve de Mourville, designerul politicii arabe a Franței, potrivit istoricului atât de bine informat, Jacques Fremeaux. În “Paris, Capitala Arabă” Nicolas Beau oferă o descriere efectuată “pe viu” asupra actorilor acestei politici, la care s-a asociat toată comunitatea europeană. Se poate studia evoluția în procesele verbale ale Dialogului Euro-Arab, publicate de Ministerul francez al Afacerilor străine, în rapoartele APCEA ale Uniunii mediteraneene și ale conferințelor care i-au reunit pe miniștri europeni și omologii lor din OCI. Câțiva indivizi nu pot opera mutarea unui continent, transformările cer pârghii mult mai puternice.

Trebuie deasemenea să recunoaștem că, de partea lor, Liga Arabă și OCI au exercitat represalii economice, susținute de terorismul palestinian mai întâi, apoi de cel islamic, și presiuni necontenite pentru a face o Europă, uneori reticentă, sa accepte cerințele lor în ceea ce privește fluxul și drepturile imigranților musulmani din Europa, sau față de campania anti-israeliană. Parlamentarii APCEA au jucat un rol major în acest context. Am descris fazele cheie ale transformării Europei, în două cărți: “Eurabia – axa euro-arabă” și “Europa și Spectrul Califatului”. Am dat numele președinților și vice-președinților APCEA, informații asupra mandatului lor și lista cerințelor lor politice și culturale privitoare la primirea imigranților în Europa și războiul contra Israelului.

Citește articolul cu interviul integral pe blogul lui BOGDAN CALEHARI

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *