Cum o umilește Firea pe marea actriță Dorina Lazăr. Aceasta este, de fapt, adevărata ei față!

În data de de 10 iunie 2020, actrița Dorina Lazăr a fost anunțată că a câștigat procesul cu Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea, care o destituise în 2017. Imediat după aceea, executorul judecătoresc a anunțat oficial PMB, cu confirmare de primire, care este sentința în acest proces. A urmat o liniște care continuă și astăzi. Trei luni și nici un răspuns. Nici un semn că PMB ar avea de gând să facă pașii necesari pentru a intra în legalitate. Nici un semn că abuzul demonstrat în justiție va fi reparat. Ce fel de primar este cineva care ignoră o hotărâre judecătorească și refuză aplicarea legii? Prețul este plătit azi nu numai de persoana căreia i s-a făcut abia după trei ani dreptate în justiție, ci și de instituția în cauză, Teatrul Odeon? Astăzi teatrul are un nou director, și nu unul interimar, cum prevede legea când e vorba despre posturi aflate în dispută juridică, ci unul numit în urma unui concurs, un concurs ilegal organizat de aceeași Primărie care demisese ilegal directorul, scrie revistascena.ro.
Cine plătește pentru seria de ilegalități și cum își convinge Gabriela Firea votanții că este un primar responsabil? Cum explică public actuala candidată pentru un nou mandat faptul că întârzie fără nici o explicație aplicarea unei sentințe judecătorești? Cum justifică Gabriela Firea umilirea uneia dintre cele mai cunoscute și respectate actrițe din România, prin deciziile aparatului administrativ pe care îl conduce și care acționează cu impunitate?
Am stat de vorbă la mijloc de septembrie cu Dorina Lazăr despre această situație incredibilă și mi s-a desenat în fața ochilor o lume kafkiană, în care căutarea dreptății e o capcană care te consumă la infinit, fără speranța unui final. După trei ani de proces, timp în care actrița a continuat să joace în spectacolele în care era distribuită, în timp ce în paralel făcea drumuri la tribunal, nelipsind de la nici o înfățișare, cel mai greu de suportat este această liniște inexplicabilă, nespartă nici de opinia publică, nici de susținerea breslei, de nimic. O liniște care îi amintește de o hârtie oficială primită de la PMB chiar înainte de a fi demisă, prin care era avertizată că nu mai poate organiza nici o conferință de presă fără acordul scris al Primăriei. Metoda pumnului în gură – primitivă, dar de mare efect în lumea noastră teatrală.
Un alt aspect interesant al acestei confruntări este angajarea de către Primăria Capitalei a unei firme internaționale de avocați, Firon Bar-Nir, cu toate că PMB plătește juriști angajați. Ce anume era oare atât de complicat în acest proces dintre actrița Dorina Lazăr și primarul Gabriela Firea încât să justifice angajarea unei firme internaționale de avocați, cu costuri pe care probabil că nu le vom afla niciodata? Și cum de nu îi dă de gândit actualului primar faptul că nici măcar această firmă internațională bine plătită nu a reușit să acopere ilegalitatea PMB? Poate că dacă plata acestei firme și salariile din cei trei ani, datorate Dorinei Lazăr, ar fi deduse din salariile angajaților Primăriei care au făcut rapoartele pentru demiterea ei gradul de responsabilitate ar crește, însă acești bani vor fi plătiți din banii contribuabililor, la fel ca în cazul tuturor proceselor pierdute de PMB în acest fel.
În societatea marcată de injustiție în care din păcate încă trăim, cazul Dorinei Lazăr este o dovadă în plus că votarea unor persoane care acționează în disprețul legii, incapabile de a-și asuma deciziile greșite, care se ascund sub birouri și tac vinovat, ne costă, de fapt, pe toți.
Procesul în care Dorina Lazăr a tras-o la răspundere cu succes pe Gabriela Firea și echipa ei este unul simbolic. El ne arată că mai există demnitate, că abuzurile nu trebuie acceptate ca firești, că se poate face justiție, dar și, în același timp, că specia politică de azi, iresponsabilă, abuzivă, gata să încalce legea fără să tresară măcar, trebuie înlocuită de urgență.

 

 

 

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More