Cum conduci corect pe autostrada. De ce esti obligat sa faci loc cand esti pe banda a doua indiferent de situatie.

0 24

Într-un articol cu titlul „Dobitoci pe autostradă”, publicat pe blogul personal în luna iulie a acestui an, jurnalistul Vlad Petreanu relata faptul că într-o duminică seara, într-un interval de două ore, pe Autostrada Soarelui au avut loc trei accidente rutiere. „Cine provoacă aceste accidente? ˂˂Jmekerii˃˃ care ˂˂îi dau blană˃˃ şi bagă flashuri de la un kilometru depărtare, ˂˂dă-teee, să moară mă-ta, că vin lansat, am maşinăă, ţăranee˃˃, cretinii care croşetează-n trafic la 180 kmh, dobitocii care stau în curul celui din faţă de parcă s-ar suspenda legile fizicii doar pentru că au scăpat ei de la zoo pe şosea”, a scris Vlad Petreanu pe blogul său.

Articolul a stârnit controverse aprinse în mediul online, mulţi şoferi susţinând că dacă circulă pe banda a doua de mers cu viteza maximă legală, nu au niciun motiv să se dea la o parte. Spre exemplu, şoferii din această categorie susţin că dacă pe autostradă viteza maximă admisă este 130 km/h, iar tu circuli pe banda a doua cu viteza de 130 de km/h, nu trebuie să îi faci loc celui care vine din spate, cu o viteză mai mare.

wc1dryiFostul comisar-şef Nicolae Istrat, acum în rezervă, susţine că într-o astfel de situaţie, şoferul care circulă pe banda a doua, chiar dacă are viteza legală, comite o ilegalitate în momentul în care nu trece pe prima bandă.„Avem obligaţia să ocupăm banda întâi, chiar dacă ne aflăm pe banda a doua cu viteza maximă admisă. Legea prevede foarte clar că atunci când banda unu este liberă, indiferent de viteză, conducătorii auto trebuie să o folosească. Foarte mulţi merg pe banda doi, deşi banda unu este liberă. Nu contează cum circulă cel din spate. Poate duce un bolnav la spital”, a arătat Nicolae Istrat, potrivit căruia problema este întâlnită şi pe străzile cu mai multe benzi din oraşe.

Articolul din Codul Rutier care reglementează această problemă spune următoarele: „Când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducatorii de vehicule în functie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, daca aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane”.

O altă problemă des întâlnită la circulaţia pe autostradă este nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers. Astfel, mulţi şoferi care schimbă banda unu cu banda doi, fac acest lucru fără să semnalizeze, ceea ce nu este corect din punct de vedere legal.

„Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure ca o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”, prevede Codul Rutier.

O mare problemă în cazul circulaţiei pe autostradă şi pe drumurile cu mai multe benzi apare în cazul accidentelor în care e necesară intervenţia Poliţiei, a Pompierilor sau a Ambulanţei. Cu ocazia unui accident recent petrecut pe o autostradă din România, mai mulţi şoferi blocaţi în trafic au întors maşinile şi au circulat în sens invers, pe banda de urgenţă. „Asta este o crimă”, susţine fostul comisar-şef de la Rutieră.

„Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore”, prevede art 37, alin. 1 din Codrul Rutier.

Recomandari