COVID-19 prezintă o „anomalie”. Cât rezistă coronavirusul pe suprafeţe. Streinu Cercel explică cum acţionează virusul

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a făcut mai multe precizări atât cu privire la starea pacientului diagnosticat cu COVID-19, cât şi cu privire la modul în care evoluează noul coronavirus.

Primul pacient din România cu coronavirus continuă să nu aibă simptome

Adrian Streinu Cercel a anunţat că primul pacient român diagnosticat cu coronavirus este bine, deşi este infectat, dar continuă să nu aibă simptome.

Avem veşti bune! Persoana ajunsă din Gorj este bine. Când vom avea două teste negative consecutive, va fi lăsat la domiciliu. În momentul de faţă e sănătos, dar e purtător de acest virus„, a anunțat managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș.

Coronavirusul nu este rezistent la temperaturi ridicate

Potrivit lui Adrian Streinu Cercel, coronavirusul se află pe Terra înainte de apariţia omului, însă „din când în când” suferă mutaţii şi se reactivează.

„Avem în momentul de faţă şi medicaţie pe care am împrumutat-o de la programul de HIV (…) şi speranţa unor alte medicamente care vor veni cât de curând„, a precizat medicul.

Streinu Cercel a subliniat faptul că virusul este foarte sensibil la căldură. Medicul a precizat că CODVID-19 rezistă pe suprafeţe numai 2 zile la temperaturi mai ridicate şi până la 9 zile în condiţii de frig.

Totodată, medicul a menţionat că virusul este unul de tip „bipolar” sau „bifazic”, adică acesta debutează cu simptome specifice (febră, tuse etc.), după care boala pare să intre în regresie, într-o perioadă de acalmie, ca mai apoi simptomele să devină mai grave.

Reguli pentru a opri răspândirea coronavirusului

Adrian Streinu-Cercel a prezentat un film cu setul de reguli care trebuie respectate în contextul actual al răspândirii noului coronavirus.

1. Primul lucru pe care trebuie să-l ştii este că noul coronavirus se transmite prin contact direct şi pe calea aerului

2. Trebuie să foloseşti din abundeţă apa şi săpunul, să te speli cât mai des pe mâini astfel încât să decontaminăm mâinile de virusul care ar pute fi pe mâinile tale

3. Dacă foloseşti toaleta cu mâna dreaptă, deschide robinetul cu mâna stângă

4. Trebuie să te obişnuieşti să nu-ţi mai duci mâna la gură, la nas şi la nivelul pielii capului

5. Trebuie să aeriseşti foarte bine camerele în care locuieşti

6. Dacă te infectezi cu Covid 19 primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te izolezi la domiciliu şi să contactezi telefonic medicul de familie

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More