Copil descoperit cu coronavirus în Maramureș! Rezultat pozitiv la două zile după ieșirea din izolare

Un copil a fost descoperit cu coronavirus în Maramureș! În vârstă de 14 ani, minorul a fost testat pozitiv la doar două zile după ce a ieşit din carantină şi a ajuns acasă.

Copil descoperit cu coronavirus în Maramureș!

S-a întâmplat lucrul acesta pentru că probele lui au fost trimise la Cluj. Acolo, procesarea lor a durat mai bine de o săptămână și, între timp, perioada copilului de izolare s-a încheiat.

„Au trecut cele 14 zile de carantină, ne-au lăsat acasă şi după două zile ne-au sunat, m-au sunat pe mine că copilul este pozitiv”, a transmis Marius Popa, tatăl copilului

Rezultat pozitiv la două zile după ieșirea din izolare

De remarcat că bărbatul s-a întors împreună cu fiul lui din Italia în 12 martie. Fără să conteste decizia autorităților, amândoi au intrat în carantină instituţionalizată.

Au fost trimiși direct într-un centru din localitatea Şomcuta Mare. Culmea, primele teste au ieşit negative pentru amândoi.

La distanță de trei zile, aceștia au fost mutaţi într-o pensiune din Baia Mare, unde li s-au recoltat probe pentru a doua oră.

Doar că, în judeţul Maramureş nu există niciun laborator de prelucrare a probelor, drept pentru care acestea au fost trimise la Cluj. Și, până să vină rezultatul, familia a fost scoasă din carantină.

A mai durat însă doar două zile și s-a dat alarma. Băiatul a fost depistat pozitiv și a fost preluat de medici şi internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare.

Tatăl lui nu are virusul, dar trebuie să stea acum încă două săptămâni în izolare. „Eu, în tot timpul ăsta, am stat cu copilul în cameră 14 zile plus aici două zile şi mi l-au luat.

Eu nu ştiu dacă sunt acum infectat sau nu. Şi nu vor să-mi facă teste. Au spus că dacă mă simt rău să-i sun la 112, că vin şi ma iau”, a mai spus bărbatul.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More