Confiscarea extinsa a averilor, la un pas sa devina realitate!

0 12

Veste proastă pentru marii corupţi ai ţării, care şi-au făcut averi uriaşe furând banii românilor. Echipa de la Ministerul Justiţiei lucrează la transpunerea în legislaţia internă a mult aşteptatei directive europene privind confiscarea extinsă a averilor.
Cu o zi înainte să fie pus sub urmărire penală, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, anunţa că se alătură iniţiativei fostului premier Victor Ponta de a depune un proiect de lege care vizează implementarea directivei europene referitoare la dreptul cetăţenilor la procese echitabile şi la prezumţia de nevinovăţie, în contextul în care Guvernul nu a făcut acest lucru, deşi cădea în sarcina lui informeaza epochtimes-romania.com

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a răspuns criticilor lansate de cuplul politic Ponta-Tăriceanu printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook, intitulat „Despre drept european în a nutshell sau cronica unei îngrijorări neaşteptate”.

„Salut o preocupare pe care nimic nu o anunţa privind transpunerea în termen a directivelor UE. E preocuparea celor care, deşi au putut, nu au făcut. Doctorii în drept ştiu deja: termenul general de transpunere în dreptul intern al unei directive este de regulă 2 ani (uneori chiar 3 ani). România nu are chiar un track record impecabil în materia asta (adesea din vina nemijlocită a doctorilor). Numai OUG 18/2016 a transpus un număr de patru Directive pentru care termenul de transpunere era depăşit uneori chiar de… 6 ani.

Mi se reproşează, pe fundal politic şi electoral, că ignor transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Termenul este 1 aprilie 2018 (nu e glumă). Înainte de 1 Aprilie 2018, echipa din Ministerul Justiţiei lucrează pentru transpunerea unor directive cu termene mai grabnice”, a precizat Raluca Prună.

Trei directive europene, la un pas de transpunere

1. Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în UE. Termen: 4 octombrie 2016.

2. Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate. Termen: 27 noiembrie 2016.

3. Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală. Termen: 22 mai 2017.

„Vă asigur că, împreună cu echipa din Ministerul Justiţiei, depun toate eforturile pentru ca aceste 3 directive să fie transpuse în legislaţia internă fără întârzieri. Încep în ordinea de pe tricou, cu directiva 2014/42/EU, a confiscării extinse. Şi contez pe ajutorul neaşteptat al celor convertiţi recent. Există vreme pentru toate, spun numai să luăm directivele pe rând, nu peste rând. Restul e campanie electorală…”, a subliniat Raluca Prună.

Cuplul Tăriceanu-Ponta, în acţiune.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi fostul premier Victor Ponta au decis să facă demersuri în Parlament pentru implementarea Directivei Comisiei Europene referitoare la dreptul cetăţenilor la procese echitabile şi la prezumţia de nevinovăţie.

„Am discutat cu domnul Victor Ponta, fiecare în calitatea pe care o are – eu de senator şi domnia sa de deputat, dar având fiecare o experienţă politică şi în calitate de foşti prim-miniştri – şi am constatat că Guvernul s-a grăbit să modifice 140 de articole sau chiar mai multe din cele două Coduri, fără să ţină cont de Directiva Europeană care se referă la dreptul cetăţenilor la procese echitabile şi la prezumţia de nevinovăţie”, a declarat Tăriceanu.

Potrivit liderului ALDE, directivele Comisiei Europene sunt obligatorii a fi implementate, această sarcină revenind Guvernului, însă nu a făcut-o cu ocazia modificării celor două Coduri. În acest context, observând ca şi Victor Ponta are o voce puternică pe acest subiect, Tăriceanu a decis să susţină iniţiativa sa de a depune la Parlament un proiect de lege care vizează transpunerea acestei Directive Europene, care, de fapt, ar fi fost sarcina Guvernului.

Anterior întâlnirii sale cu Tăriceanu, fostul premier Victor Ponta a arătat că, la data de 10 Februarie 2016, a fost adoptată Directiva Europeană privind „dreptul la un proces echitabil – noi reguli privind garantarea prezumţiei de nevinovăţie”. Actul normativ prevede obligaţia pentru ţările membre UE de a modifica legislaţia penală şi de procedură penală astfel încât să se asigure:

1. Interdicţia pentru autorităţile publice să facă referiri la vinovăţia unei persoane înainte de a se fi pronunţat un judecător;

2. Obligaţia pentru procuror de a demonstra şi proba vinovăţia unei persoane (nu a acesteia de a-şi demonstra nevinovăţia);

3. Dreptul persoanei acuzate de a nu face declaraţii;

4. Dreptul oricărei persoane de nu fi judecată în lipsă.

„Credeţi cumva că doamna Raluca Prună Macovei a catadicsit să propună implementarea acestei directive europene (care este obligatorie şi se referă la drepturi fundamentale)? Păi doamna Prună a spus deja, în sensul gândirii Macovei/Stalin/ISIS, că „drepturile sunt un lux”!

Având în vedere sabotajul deliberat din partea Ministrului Prună voi lucra împreună cu parlamentarii jurişti şi cu Preşedintele Senatului să traducem noi oficial respectiva Directivă Europeană şi să o prezentăm ca proiect de lege! Cu siguranţă că toţi parlamentarii o vor vota (cu excepţia doamnei Gorghiu Dej şi a altor marionete de care nu are sens să mai pomenim pentru că oricum au devenit irelevanţi)!”, a precizat Victor Ponta.

Recomandari