Colonelul de Jandarmerie Cătălin Paraschiv, „Diriorul în alb” de la Protestele din 10 august, prieten cu soţul procuroarei care îl anchetează

Cătălin Paraschiv, colonelul supranumit şi „Dirijorul în alb” de la Protestele din 10 august, este anchetat de Giorgiana Hosu, procuror adjunct al Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Soţul acesteia, Dan Hosu, poliţist, este prieten cu Cătălin Paraschiv de 10 ani.

Colonelul de Jandarmerie Cătălin Paraschiv, prieten cu soţul procuroarei care îl anchetează

Cătălin Paraschiv, colonelul supranumit şi „Dirijorul în alb” de la Protestele din 10 august, este anchetat de Giorgiana Hosu, procuror adjunct al Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru rolul pe care acesta l-a avut în reprimarea demonstraţiei din Piaţa Victoriei, scrie romania.europalibera.org.

Soţul procuroarei, Dan Hosu, este prieten cu Cătălin Paraschiv de 10 ani. La rândul lui, Dan Hosu, a fost trimis în judecată, în 2017, de procurorii DNA, pentru trafic de infulenţă şi dare de mită în dosarul Carpatica Asigurări.

Cătălin Paraschiv i-a făcut o caracterizare favorabilă lui Dan Hosu

Dan Hosu a depus la dosarul ce se judecă la Tribunalul Bucureşti o caracterizare făcută chiar de către colonelul Cătălin Paraschiv. Astfel, în caracterizarea de la dosar, care poartă antetul Jandarmeriei, colonelul spune despre poliţistul Dan Hosu că îl cunoaşte pe acesta din anul 2009 şi că este un profesionist desăvârşit.

Am avut ocazia să constat înaltul profesionalism al domnului Hosu Dan, dar şi calităţile, abilităţile şi aptitudinile personale deosebite. Şi-a adus o contribuţie (!) substanţială la îndeplinirea activităţilor operative încredinţate unităţii”, se arată în caracterizarea semnată de Cătălin Paraschiv, în calitate de fost comandant al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Caracterizarea a fost făcută pentru procesul în care Dan Hosu este implicat şi care ar avea rolul ca judecătorul să-şi facă o părere despre inculpat. Cu alte cuvinte, Dan Hosu l-a rugat pe colonel să pună o vorbă bună la judecător. Se ştie că, astfel de caracterizări sunt cerute unor persoane apropiate.

Tot la dosarul lui Dan Hosu se mai află alte două cartacterizări care îl laudă pe acesta. Caracterizări făcute de duhovnicul unei mănăstiri din Alba Iulia şi de primarul din Bragadiru, Ilfov, Vasile Cimpoeru.

Anul trecut, DIICOT a cerut Parchetului Militar dosarul privind violenţele din august 2019 pentru a se analiza dacă se poate reuni cauza cu cea în care se cercetează o presupusă lovitură de stat.

Atunci, Giorgiana Hosua preluat dosarul şi îlminstrumentează cu procurorul Diru Gabriel Stoica. Dosarul nu s-a apropiat de rechizitoriu timp de un an, astfel că a fost preluat de DIICOT. În dosar, peste 700 de oameni au depus plângeri pentru vătămare în timpul mprotestului din 10 august 2018. În dosarul „10 august” au fost puşi sub acuzare Dan Chirica, fost secretar de stat, precum şi foştii șefi ai Jandarmeriei, Ionuț Sindile, Sebastian Cucoș şi Laurențiu Cazan.

Cătălin Paraschiv a fost citat ca martor, iar la o săptămână de la semnarea caracterizării pentru Hosu Dan, Cătălin Paraschiv a fost detaşat la Unitatea de Pază de la Cernavodă. Decizia fiind luată de conducerea Jandarmeriei Române.

Cel de-al doilea procuror care cercetează dosarul „10 august” se pensionează

În cazul violenţelor din 10 august a fost dispusă o expertiză a gazelor folosite de jandarmi la răspândirea manifestanţilor. De asemenea, nu se cunoaşte dacă a fost sau nu tentativă de lovitură de statş Nu se ştie nici de ce dosarul a ajuns la DIICOT.

La vremea respectivă, Liviu Dragnea a spus că protestele din 10 august ar fi fost o tentativă de lovitură de stat. La audieri, Liviu Dragnea a spus procurorilor că a fost o declaraţie politică şi nu are alte date în plus care să arate că a fost întredevăr aşa.

În dosar au mai fost audiaţi şi Carmen Dan, fost ministru de Interne şi viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu. Ministrul a spus la audieri că nu a dat niciun ordin abuziv şi că nu a dat nici alte ordine jandarmeriei.

Colegul Giorgianei Hosu, Doru Gabriel Stoica, a cerut CSM să ia act de cererea sa de pensionare. Acesta fusese numit în februarie 2019 procuror şef al Secţiei de combatere a infractiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT. Mandatul său ar fi trebuit să aibă trei ani.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More