Fostul secretar general al Partidului Social Democrat, Codrin Ștefănescu a transmis un mesaj nostalgic pentru admiratorii formațiunii politice! Considerat un adjunct al lui Liviu Dragnea, Ștefănescu nu a ezitat și a postat pe o rețea de socializare câteva rânduri despre perioada de glorie în care social democrații erau conduși de ei. Acesta susține că în fiecare zi oamenii din partid îi spun cât de dor le este de fostul președinte.

Codrin Ștefănescu, mesaj nostalgic!

”Mă sună colegi în fiecare zi să-mi spună că-l regretă pe Liviu Dragnea. Enorm! Că le este dor de timpurile în care luptam împreună pentru un crez și vocea noastră era auzită. Îmi spun că sunt nostalgici. Până azi le spuneam să aibă răbdare și să spere. Azi nu le mai zic nimic. Nici măcar de trădarea unora. Deocamdată”, a scris Codrin Ștefănescu pe Facebook.

Vă reamintim faptul că Ștefănescu se află în conflict deschis cu noua conducere a PSD. Acesta a fost dat jos din funcția de secretar general la puțin timp după alegerile europarlamentare pierdute de PSD. La fel au pățit și Lia Olguța Vasilescu, Darius Vâlcov sau Carmen Dan, considerați apropiați de Liviu Dragnea și epurați și ei imediat după ce fostul lider a ajuns la închisoare.

Citeste si:

Codrin Ștefănescu, mesaj nostalgic! Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu a fost eliminat din funcția de secretar general. Sursa foto – facebook

Ce se întâmplă cu Codrin Ștefănescu

Codrin Ștefănescu a candidat pentru a-și recupera funcția, dar nu a mai avut trecere printre social democrați. A vrut apoi să intre în cursa pentru rolul de președinte al partidului, însă Viorica Dăncilă a câștigat scrutinul fără drept de apel și a preluat frâiele partidului. Între timp, poziția de secretar general al PSD, deținută de Ștefănescu, i-a fost încredințată lui Mihai Fifor, și el un fost fidel al lui Liviu Dragnea, dar care a schimbat la tabăra.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în urma dosarului angajărilor fictive din Teleorman. Acesta a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, acolo unde s-a predat la puține momente după ce judecătorii au anunțat verdictul.

Articolul Codrin Ștefănescu, mesaj nostalgic! „Mă sună colegi să-mi spună că-l regretă pe Dragnea. Că le e dor de timpurile în care luptam împreună” apare prima dată în Stiri Mondene.