Cîţu nu se dezminte si amana creşterea alocaţiilor

0 8

Premierul Florin Cîţu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că ordonanţa de urgenţă discutată cu o zi în urmă în primă lectură va garanta că alocaţiile pentru copii vor creşte anul acesta cu 20% din calendarul iniţial. În plus, liderul PNL a transmis că doreşte să lege creşterea alocaţiilor de venitul personal sau de evoluţia economiei.

“Legea iniţială spunea că se vor dubla alocaţiile. Dacă luaţi cele cinci etape de 20%, veţi vedea că se duc către dublare. Deci acest 20% este exact ceea ce am spus la început, că este 20% faţă de iniţial, faţă de ceea ce era iniţial acea alocaţie. Dar eu am spus că este doar un pas, că nu trebuie să ne oprim la a dubla alocaţiile. Se pot tripla, pot creşte de mai multe ori. Totul depinde de veniturile României.

Dacă investim şi avem o economie dezvoltată, toate aceste măsuri pot să aibă o altă evoluţie. De aceea, este bine ca aceste măsuri să fie legate de evoluţia economiei. Pentru că atunci când economia o duce bine, vom avea resurse şi pentru alocaţii, pensii şi salarii. Altfel, doar creştere ad-hoc, din pix, putem să facem toţi, dar ele nu sunt sustenabile. Deci este o creştere de 20%, aşa cum am spus, din calendarul iniţial”, a precizat prim-ministrul.

Întrebat dacă Guvernul va împinge dublarea alocaţiilor până în 2023, în loc de iulie 2022, Florin Cîţu a oferit următorul răspuns:

“În acest moment, această ordonanţă asigură ceea ce am spus de la începutului anului: că anul acesta alocaţiile vor creşte cu 20%. Pentru ceea ce se întâmplă în viitor, avem tot timpul anul acesta să venim împreună, în coaliţie, cu un plan care să arate o creştere anuală a alocaţiilor. Repet, vreau să legăm alocaţiile de venituri, dacă se poate, printr-o formulă în care toată lumea să beneficieze de creşterea economică. Putem să legăm – este o propunere a colegilor de la UDMR – de venitul personal. Este interesantă, ne uităm la ea. Putem să avem o formulă care leagă dinamica alocaţiilor de dinamica creşterii economice. Iarăşi este o propunere. Aceste decizii le vom lua. Vreau să beneficiem cu toţii de creşterea economică. În acest moment, ordonanţa ne asigură că anul acesta alocaţiile cresc cu 20%”.

În ceea ce priveşte creşterea concretă a alocaţiilor începând cu ianuarie 2022, premierul a afirmat că nu poate spune nimic concret decât după ce va exista o lege a bugetului pentru acel an şi o decizie luată în sânul coaliţiei de guvernare pentru următorii ani.

“Atunci veţi putea calcula pe 2022, 2023, 2024 şi aşa mai departe, bineînţeles, pe anumite scenarii de creştere economică”, a continuat liderul PNL.

Cu o zi în urmă, Guvernul a discutat, în primă lectură, o ordonanţă de urgenţă prin care alocaţiile să fie mărite cu 20% de la 1 ianuarie 2022.

Vicepremierul USR PLUS Dan Barna a declarat, la Digi24, că ordonanţa ar urma să fie adoptată săptămâna viitoare. Decizia a fost luată marţi, în urma unei întâlniri între premierul Florin Cîţu şi Barna.

“De la 1 ianuarie va fi această mărire de 20%, aşa cum a fost agreat în coaliţie, şi vom avea o ordonanţă de urgenţă care va intra în primă lectură în Guvern, probabil săptămâna viitoare va fi şi adoptată. Deocamdată acea lege nu a fost adoptată, cel puţin până la acest moment, iar ordonanţa nu face decât să clarifice formula agreată, practic respectăm promisiunea de mărire cu 20% din 1 ianuarie”, a precizat vicepremierul, adăugând că legea pe aceeaşi temă aflată în dezbatere în Parlament nu împiedică Guvernul să dea OUG. Detalii aici.

Recomandari