Cîţu, întrebat dacă-i va schimba pe miniştrii USR-PLUS

0 7

„Nu mergem înapoi peste ministere”, a declarat joi premierul Florin Cîţu (aspirant la şefia PNL), întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă îşi propune să îi schimbe pe miniştrii USR-PLUS ai Fondurilor Europene, Economiei şi Transporturilor.

Întrebarea a fost pusă în condiţiile în care liderului PNL, Ludovic Orban, i se reproşează că a cedat Alianţei USR-PLUS ministerele importante pentru dezvoltarea economică a ţării pentru a-şi asigura şefia Camerei Deputaţilor.

Redăm răspunsul premierului Cîţu:

„Aceasta este decizia Coaliţiei, sunt susţinuţi de Coaliţie, (deci n.r.), NU mergem înapoi peste ministere, dar ceea ce fac eu este să mă asigur că avem o guvernare de succes pentru toţi românii şi colegii mei din PNL”, a declarat Florin Cîţu.

Reamintim că pe fundalul apropierii Congresului la care Orban şi Cîţu îşi vor disputa şefia partidului, Ludovic Orban a fost acuzat că a trădat interesele partidului cedând Alianţei USR-PLUS ministerele importante pentru dezvoltarea ţării în schimbul şefiei Camerei Deputaţilor. De altfel, aceste acuzaţii nu sunt noi ci au izbucnit chiar în timpul negocierilor pentru formarea guvernului aflat acum în funcţiune.

Recomandari