Cine este bărbatul reținut în Germania pentru uciderea jurnalistei Victoria Marinova. Probele ADN coincid 100%

323

Suspectul se numește Severin Krasimirov și are 21 de ani, a anunțat presa din Bulgaria. Bărbatul care ar fi ucis-o pe jurnalista bulgară Victoria Marinova a fost reținut, marți seara, în Germania.

UPDATE: Autoritățile bulgare au dat mai multe informații despre Severin Krasimirov, bulgarul care a fost arestat în Germania în cazul asasinării jurnalistei de televiziune Victoria Marinova.

„Ancheta a permis identificarea unui bărbat care a fost arestat în cursul nopţii trecute de poliţia din Germania la cererea noastră”, a precizat ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, într-o conferinţă de presă la Sofia.

„În acest stadiu, nu considerăm că omorul are legătură cu activitatea profesională a victimei”, a precizat procurorul-şef Sotir Ţaţarov.

Acesta a subliniat că autorităţile bulgare au emis mandat european de arestare pe numele lui Severin Krasimirov, născut în 1997, acuzat de crimă şi viol.

Potrivit postului de televiziune bulgar Nova, care cita o sursă apropiată anchetei, ADN-ul persoanei reţinute este 100% identic cu mostrele de ADN care au fost prelevate din probe găsite în locul crimei, informaţie confirmată de ministrul de interne.

Severin Krasimirov a fugit din Bulgaria pe 7 octombrie și s-a ascuns împreună cu mama și tatăl său vitreg într-un oraș de lângă Hamburg, au precizat surse din rândul anchetatorilor, citate de TVN, postul regional de televiziune la care a lucrat jurnalista Victoria Marinova.

Suspectul în cazul crimei a fost reținut marți seara de poliția germană.

În schimb, autoritățile din Bulgaria nu au confirmat informația, însă premierul bulgar Boiko Borisov urmează să facă declarații miercuri despre acest caz.

Presa bulgară scrie că tânărul a fost identificat în baza probelor ADN, prelevate la locul crimei, în Ruse, pe malul Dunării. Probele ar fi coincis 100 la sută cu cele ale suspectului reținut în Germania, notează nova.bg.

Procurorii susțin că Victoria Marinova a fost violată, bătută și sufocată. Trupul tinerei de 30 de ani a fost descoperit, sâmbătă, într-un parc din Ruse, din apropierea Dunării.

Victoriei Marinova a fost directoare și prezentatoare la postul regional TVN din Ruse. Ultimul reportaj al jurnalistei se referea la deturnarea de fonduri publice, într-un dosar în care sunt acuzați mai mulți politicieni și afaceriști.

sursă foto: TVN