Cinci procurori şi patru judecători au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexul cu un bărbat de 52 de ani

Cinci procurori şi patru judecători au hotărât că o fetiță de clasa a IV-a a avut discernământ în momentul în care a făcut sex cu un bărbat de 52 de ani, care ar putea să-i fie bunic, scrie Libertatea.

Fetișă de 11 ani, violată de șase bărbați

Minora era elevă în clasa a IV-a în momentul în care a fost violată de șase bărbați ce locuiau în același sat cu ea. Dintre aceștia, cinci erau adolescenți, iar celălalt, care se pare că i-a instigat și pe restul, avea 52 de ani.

Mai mult, după ce a fost supusă chinurilor, fetița a fost amenințată timp de 7 luni de către bărbat, spunându-i micuței de 11 ani că o va omorâ dacă va spune cuiva. Ulterior, în martie 2009, mama fetei a luat-o la întrebări pe minoră, după ce a observat că nu mai folosește absorbante intime.

Abia atunci s-a aflat adevărul, inclusiv faptul că fetița rămăsese însărcinată în urma violului colectiv. În ziua respectivă părinții fetei au depus o plângere la poliție, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Pe baza declarațiilor minorei, a certificatului medico-legal și a afirmațiilor martorilor și a celor șase învinuiți, procurorul Dumitru Șofan a întocmit rechizitoriul, informează Libertatea.

Judecătorii nu au fost convinși că minora nu a vrut să facă sex cu bărbații respectivi

Victima “prezintă deflorare completă, iar pe corp nu sunt prezente urme de violenţă”, se arată în certificatul medico-legal. Procurorul a audiat două fetiţe, care avea 13 şi 14 ani, surorile adolescenţilor învinuiți, în timp ce poliţiştii de la IPJ Hunedoara au solicitat ca minorei să i se facă o expertiză medico-legală psihiatrică, concluziile arătând că suferea de stres posttraumatic.

„Minora vorbește rușinată despre cele întâmplate, are amintiri vii legate de evenimente. (…) Declară că nu a spus nimănui mai repede despre incidente deoarece se temea pentru siguranța ei și a membrilor familiei ei” , se arată în raportul expertizei medico-legale psihiatrice, doar că procurorul Şofan nu a ţinut cont de raport în rechizitoriu.

„Din analiza tuturor actelor dosarului, acte medico-legale, probe testimoniale nu rezultă fără dubiu că actele sexuale au fost săvârşite fără acordul părţii vătămate”, arată concluzia procurorului.

Drept urmare, bărbatul de 52 de ani a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minor și nu pentru viol. În plus, în cazul unuia dintre agresori s-a decis neînceperea urmăririi penale, pentru că el avea 13 ani, în timp ce restul de patru adolescenţi au primit doar câte o amendă simbolică, de 250 de lei sau 100 de lei.

Ulterior, părinții fetei au depus o plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a celor patru adolescenți, care recunoscuseră de altfel că au întreţinut relaţii sexuale cu fetiţa de 11 ani.

“Toţi cei patru au ameninţat-o că, dacă nu vor întreţine raporturi sexuale, îi vor anunţa familia despre ce s-a întâmplat între aceasta şi Jurj Viorel, aşa încât ne găsim în prezenţa unei constrângeri psihice”, scrie în plângerea părinţilor.

Cazul a ajuns pe masa unei procuroare care a respins în cele din urmă plângerea, ca fiind neîntemeiată

“Din analiza tuturor actelor dosarului nu a rezultat fără dubiu că actele sexuale au fost săvârşite fără acordul părţii vătămate, nefiind deci întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol”, notează Sanda Ionela Draia, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care admite totuși că fetița a fost supusă la traume psihice.

Dosarul a mers mai departe la Judecătoria Deva, acolo unde a ajuns în mâinile judecătoarei Petronela Negrea Drucan. Acolo, părinții minorei au încercat să schimbe încadrarea faptei în viol.

Procurorul de ședință, Jean Nicolae Uncheșelu, a declarat în acel moment că se opune cererii de schimbare, întrucât, deşi “în cauză este vorba de o vârstă foarte fragedă a părţii vătămate, respectiv 11 ani, cu privire la iresponsabilitate nu se poate face o asimilare, ca să se considere că partea vătămată nu este conştientă de faptele sale”.

Atunci, judecătoarea a decis că minora de 11 ani nu a fost violată, ci a făcut sex de bunăvoie cu bărbatul de 52 de ani. Motivația a fost că minora, care, după actul sexual în cauză, în loc să evite întâlnirile cu bărbatul, a mers să se joace cu fetele din curtea vecinp, unde știa că vine și acesta.

Judecătoarea Negrea Drucan l-a condamnat pe bărbat la 3 ani de închisoare şi l-a obligat pe acesta să achite victimei 10.000 de lei daune morale, admiţând că fetiţa “a fost supusă la o traumă psihică, ca urmare a faptelor inculpatului” şi că “pot apărea repercusiuni pe parcursul dezvoltării şi maturizării sale”.

Părinții minorei au decis să atace decizia de condamnare, iar dosarul a mers mai departe la Tribunalul Hunedoara, unde judecătorii Ioan Adrian Sava şi Violina Draia l-a condamnat pe bărbat pentru viol, la 4 ani de închisoare.

Cu toate acestea, în dreptul român, anterior vârstei de 14 ani, minorul nu poate exprima un consimţământ valabil, fiind într-o stare de imposibilitate de a-şi exprima voinţa în mod valabil, datorită vârstei, experienţei reduse de viaţă etc.

Mai departe, bărbatul în cauză a făcut recurs iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat din nou dreptate lui: nu a fost viol, chiar dacă fetiţa avea doar 11 ani în momentul săvârșirii actului sexual. Drept urmare, omul a rămas condamnat la de 3 ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, decizie luată de judecătorii Monica Felicia Farcaș, Marius Aurel Motolea și Sanda Trif.

În urma deciziei definite, părinții minorei au decis să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis că justiţia din România are o mare problemă, atât timp cât instanțele nu pot face diferenţa între viol şi act sexual cu un minor.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More