Chipurile a doi oameni de afaceri, prieteni buni cu Valentin Dragnea, pictate pe pereții unei biserici din Teleorman

Chipurile a doi oameni de afaceri din Turnu Măgurele, județul Teleorman, au fost pictate pe pereții unei biserici din oraș. Enoriașii spun că frații Codrea sunt apropiații familiei Dragnea, iar tabloul este, în cel mai bun caz, o exagerare. Episcopul zonei verifică situația, scrie MEDIAFAX.

Picturile cu frații Codrea, doi afaceriști prosperi din Turnu Măgurele, care sunt la intrarea într-o biserică din oraș, astfel că toți enoriașii care ajung aici pot vedea tabloul.

Cei doi sunt cunoscuți în zonă pentru prietenia strânsă pe care o au cu Valentin Dragnea, fiul fostului lider al PSD, Liviu Dragnea.

Aceștia desfășoară afaceri în domeniul imobiliar și ar fi donat sume considerabile pentru construirea lăcașului de cult, ceea ce ar fi justifica, din punctul de vedere al preoților, gestul de a fi pictați în interiorul bisericii.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Galaction Stângă, a declarat că nu cunoaște situația, dar se va interesa și va oferi un punct de vedere în următoarea perioadă.

Enoriașii, însă, nu văd cu ochi buni pictura bisericii din cartierul Odaia și spun tabloul cu cei doi afaceriști pe pereții Casei Domnului este, în cel mai bun caz, o exagerare.

Loading...

Recomandari