Cel mai amplu studiu realizat de cercetătorii chinezi cu privire la coronavirus: Bătrânii și persoanele cu boli cardiovasculare, printre cele mai expluse la epidemie

Cercetătorii din cadrul Centrul chinez pentru Controlul Bolilor (CCDC) au realizat cel mai amplu studiu de până acum cu privire la epidemia de Covid-19, cunoscut drept „coronavirus”. Autorităților au publicat un studiu bazat pe detalii observate la peste 44.000 de cazuri. Potrivit BBC, peste 80% din cazurile de până acum au fost ușoare iar cei mai expuși la coronavirus sunt oamenii în vârstă.

Cercetătorii chinezi, cel mai amplu studiu privind coronavirus

Studiu realizat de CCDC și care a fost publicat luni în Jurnalul Chinez de Epidemiologie, a investigat datele oferite de 44.000 de cazuri de Covid-19, începând cu data de 11 februarie.

Raportul CCDC arată că rata mortalității în provincia Hubei este de 2,9%, față de 0,4% la nivel național. Hubei, provincia în care se află Wuhan, este considerată „epicentrul” epidemiei de coronavirus. Descoperirile Centrului chinez pentru Controlul Bolilor au stabilit rata generală a mortalității Covid-19 la 2,3%.

Studiul mai arată că personalul medical este foarte expus. Liu Zhiming, directorul spitalului Wuchang din orașul Wuhan a murit marți, fiind unul dintre puținii oficiali uciși de coronavirus.

De asemenea, aceeași soartă a avut-o și medicul oftalmolog Li Wenliang, cel care a fost printre primii care a avertizat cu privire la posibilitatea unei epidemii, dar a fost pus repede sub tăcere de către autoritățile comuniste.

Care sunt bolile care te fac mai predispus la coronavirus

Studiul care include informații detaliate despre 44.672 de cazuri arată că 80,9% dintre aceste infecții au fost ușoare, 13,8% au fost severe și doar 4,7% au fost critice. Rata mortalității rămâne scăzută, însă are tendințe de creștere în rândul persoanelor peste 80 de ani. La o împărțire pe sexe, bărbații infectați au mai multe șanse să moară (2,8%) decât femeile (1,7%).

De asemenea, potrivit studiului există mai multe condiții preexistente care pun pacienții în pericol. Printre acestea se numără bolile cardiovasculare, care sunt cele mai periculoase, urmate de diabet, hipertensiune și probleme respiratorii cronice.

Ultimul bilanț oficial din China anunță 1.868 de morți și 72.436 de cazuri diagnoticate. Cu o zi în urmă, oficialii au anunțat 98 de morți și 1.886 de cazuri noi, iar 93 dintre victime și 1.807 cazuri au fost rapotate în provincia Hubei.

Autoritățile chineze au anunțat și că peste 12.000 de oameni s-au vindecat.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More