Tragedie fără margini pentru Jessica Guedes, o asistentă medicală de 30 de ani din Brazilia. Aceasta a murit cu doar câteva minute înainte să ajungă la altar pentru căsătoria cu alesul inimii sale, după ce a suferit un atac cerebral.

Tânăra era însărcinată în șase luni

Întreaga opinie publică a fost șocată de această întâmplare cutremurătoare, mai ales că tânăra era însărcinată în șase luni și nimic nu anticipa un astfel de deznodământ. Duminică, în timp ce se afla în limuzina care trebuia să o ducă la biserică, femeia a început să se simtă rău, acuzând amețeli puternice și dureri în gât. Inițial, familia a pus totul pe seama emoțiilor, normale înaintea unuia dintre cele mai importante evenimente din viața sa. Nimănui nu i-a trecut prin minte că tânăra suferea de preeclampsie, o tulburare a sarcinii, caracterizată prin presiunea mare a sângelui și un număr mare de proteine în urină. Logodnicul tinerei, pompierul locotenent Flavio Goncalvez, în vârstă de 31 de ani, își aștepta mireasa la altar și a fost surprins că aceasta întârzie. În momentul în care limuzina a sosit, o rudă a coborât din mașină și a cerut disperată ajutor.

Bărbatul a deschis într-un suflet ușa mașinii și s-a așezat lângă Jessica. Ea și-a recâpătat cunoștința pentru câteva momente, dar apoi a leșinat din nou. Mirele i-a acordat primul ajutor, după care a transportat-o de urgență la spital. Jessica a ajuns la maternitatea de stat din centrul capitalei Sao Paulo, medicii luând ulterior decizia de a o transfera la maternitatea privată Pro Matre Paulista, unde a suferit un accident vascular cerebral.

Citeste si:

Tânăra era îînsărcinată în șase luni și se pregătea de nuntă
Tânăra era îînsărcinată în șase luni și se pregătea de nuntă

Medicii au reușit să aducă pe lume fetița

Având în vedere gravitatea cazului, echipa medicală a efectuat o operație de cezariană pentru a salva viața copilului de 29 de săptămâni. În cele din urmă, Sophia a venit pe lume cântărind 930 de grame și având o lungime de 34 de centimetri, însă Jessica a murit la puțin timp după operație.

Copilul se află în prezent în unitatea de terapie intensivă neonatală. Potrivit medicilor, este foarte probabil ca fetița să rămână sub observație pentru încă două săptămâni. După tragedie, familia a decis să respecte dorința tinerei, astfel că organele sale au fost donate pentru a oferi altor oameni o șansă la viață.

Articolul Ce tragedie! O mireasă a murit cu câteva minute înainte să ajungă la altar. Era însărcinată în 6 luni apare prima dată în Stiri Mondene.