Ce pensie are Jean Paler. „Ce poți face cu acești bani, când ai de plătit lumina și întreținerea”

0 9

Jean Paler e nevoit să muncească în fiecare vară, pentru a avea cu ce să treacă peste iarnă. Are 68 de ani, iar problemele de sanate s-au ţinut lanţ de ele. A avut inclusiv coronavirus. Acum se afla pe litoral, unde susţine spectacole. Spune că, dacă s-ar baza numai pe pensia lunară, nu ar putea supravieţui.
La 68 de ani, Jean Paler munceşte, ca să facă rost de un venit suplimentar. În 2018, într-un interviu, spunea că are 840 de lei luna.r După unele măriri însă, ar fi ajuns 920 de lei.

De ce are nevoie Jean Paler de o sursă de venit suplimentară?

„Iau 840 de lei. Ce poți face cu acești bani, când ai de plătit lumina și întreținerea, un pumn de medicamente, dar și mâncarea? Am auzit că va mai crește, va ajunge cam pe la 920 de lei, dar ce să mai cumpăr de diferență? Zilnic, încă un pic de parizer”, a spus acesta atunci

Poate că, dacă ar fi avut o pensie mai mare, ar fi fost mai liniştit.

„Dacă aș fi avut o pensie de 2.500 de lei, m-ar fi lovit norocul. Dar, probabil, nu voi fi acasă când va veni norocul pe la mine. Într-o țară în care poporul e orfan, trebuie să muncim până le dăm de lucru preoților”, a declarat acesta pentru impact.ro.

„Sunt puțini bani, ce să fac cu această sumă mică, mai muncesc vara, ca să strâng pentru iarnă, să nu ajung să mă împrumut de la vecini.

Locuiesc la Sinaia și acolo trebuie căldură mereu, este frig în casă aproape tot anul. M-aș muta la București, unde clima este mai blândă, dar nu am reușit să vând apartamentul”, a mai adăugat Jean Paler.

Acum se afla pe litoral şi ia parte la spectacolele de pe scenele teatrelor de vară, realizate de celebrul impresar Bebe Mihu

„Sunt și acum pe scenă și-mi fac meseria”, a precizat Jean Paler pentru aceeași sursă.

În ultimii ani, artistul a avut mai multe probleme cardiace.

„Inima mea funcţionează doar 30%, am fibrilaţie continuă. Inima își încetineşte ritmul şi leşin. Mi s-a montat un defibrilator, un dispozitiv electronic care reglează ritmul inimii. Țin un regim strict”, a spus Jean Paler.

Recomandari