CCR dă dreptate PSD-ului: Numirile directorilor interimari ai Radio şi TVR, neconstituţionale

0 8

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, joi, cu unanimitate de voturi, că numirile făcute de coaliţia de guvernare pentru funcţia de director general interimar la Televiziunea Română, respectiv pentru Radioul Public sunt neconstituţionale, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Sursa citată precizează că in numirile făcute de Legislativ nu au fost respectate prevederile art.19 şi 20 din Legea nr.41/1994 privind funcţionarea SRR şi SRTv, întrucât Parlamentul a invocat aplicabilitatea art.21 alin.(1) şi (3) din aceeaşi lege, fără a fi întrunită condiţia din ipoteza normativă a acestui text legal, respectiv situaţia specială a situaţiei tranzitorii dintre două legislaturi parlamentare, în care este permisă numirea unui director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune.

„A admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României nr.32/2021 privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune;

A admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României nr.31/2021 privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Televiziune”, se arată în documentul menţionat.

Recomandari