Caz îngrozitor la Brașov! Copil din centrul de plasament, bătut cu biciul sub ochii polițiștilor

25710

Un minor de la centrul de plasament din satul Dacia, comuna Jibert, a fost bătut chiar în fața instituției, sub ochii unui polițist local. Un angajat al orfelinatului ar fi încercat să mușamalizeze totul, iar Direcția Copilului Brașov este acuzată că nu se sesisează în acest caz, informează publicația locală bunaziuafagaras.info. Agresorul a fost identificat de polițiști și este cercetat în libertate.

Un băiat de 16 ani a fost lovit cu un bici de un bărbat din localitate, în fața mai multor copii, vinerea trecută. Directorul centrului, Ioan Polexa, a fost informat despre incidentul care a avut loc în fața instituției pe care o conduce, abia duminică.

„Nu m-au anunțat. Am aflat și luni am mers cu copilul la Serviciul de Medicină Legală din Făgăraș. I-au dat 5-6 zile de îngrijiri medicale”, mărturisește Polexa.

Acesta nu a fost anunțat de subalterni, ci de șeful Asociației pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov, Ionel Spătaru. Organizația neguvernamentală a fost contactată de o cunoștință din Germania a copilului. Ulterior, adolescentul le-ar fi mărturisit membrilor asociației că a fost sfătuit de un îngrijitor să nu anunțe Poliția.

„Copilul a fost bătut și vineri seara și duminică. Cei de la centru (de plasament – n.r.) se pare că au omis să facă ceea ce trebuia, adică să anunțe organele de poliție. Cei care îl au în grijă și sunt plătiți din banii noștri, ai tuturor, l-au sfătuit să nu sune la 112. Duminică, după ce colegii mei au intervenit, șeful de acolo (Ioan Polexa – n.r.) s-a pus în mișcare și a dispus efectuarea unei anchete. Nu știa nimic, angajații nu l-au informat”, a declarat Ionel Spătaru, pentru sursa citată.

O a doua agresiune ar fi avut loc duminică seară, sub ochii unui polițist local, care nu ar fi mișcat nici măcar un deget pentru a-l apăra. „Același minor ne-a declarat că a fost lovit și duminică. De această dată, incidentul a avut loc în prezența unui polițist local din localitate care, ce să vezi, nu a intervenit sub nicio formă”, adaugă reprezentanții ASUM.

Agresorul l-ar fi confundat cu altcineva, susțin reprezentanții Direcției Protecției Copilului Brașov.

„Tânărul se afla în fața centrului împreună cu alți copii și un cetățean din localitate l-a lovit cu un bici pentru că l-a confundat cu o altă persoană. Șeful de centru s-a prezentat cu tânărul, luni dimineață, la Institutul de Medicină Legală Făgăraș pentru obținerea unui certificat medical, conform căruia acest copil necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale. S-a făcut și plângere la Poliția Jibert pentru agresiune, iar cazul va fi cercetat de organele competente. Acum se simte bine, era la școală”, afirmă Lidia Mailat, șeful serviciului de Relaţii cu publicul din cardul DGASPC Brașov.

Direcția Copilului Brașov este acuzată că mușamalizează cazurile