Câți români au rămas fără serviciu în timpul stării de urgență. Date oficiale

Ministerul Muncii a făcut publice datele oficiale cu românii care au rămas fără serviciu în timpul stării de urgență. Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Câți români au rămas fără serviciu în timpul stării de urgență

Potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii, aproximativ 350.000 de români și-au pierdut serviciul în timpul stării de urgență instituite ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunțat că un număr de 899.328 de contracte de muncă au fost suspendate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie) şi până marţi, 12 mai.

Dintre acestea, un număr de 260.201 contracte de muncă suspendate proveneau din industria prelucrătoare, 160.784 din domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 113.219 din sectorul hoteluri şi restaurante.

Aproape 350.000 de contracte de muncă au încetat

De asemenea, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunțat că alte 344.355 de contracte de muncă au fost încetate de la instituirea stării de urgenţă şi până marţi, 12 mai.

Dintre acestea, 61.830 vin din sectorul comerţului cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 60.428 din industria prelucrătoare, iar 49.659 din domeniul construcţii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că vor fi aplicate sancțiuni pentru companiile și persoanele care au încercat să obțină plăți duble pentru șomajul tehnic, urmând să fie sesizate și organele de anchetă penală.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că angajaţii pot fi daţi afară în orice moment pe timpul stării de alertă, conform proiectului de lege adoptat de Guvern.

Guvernul a adoptat şi trimis în Parlament proiectul de lege referitor la măsurile care vor fi luate după data de 15 mai, în contextul instituirii stării de alertă. Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat că masca de protecție va fi obligatorie la serviciu, în transportul în comun și în spațiile publice închise.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More