Cătălin Ivan: Asistăm la teleormanizarea României

0 28

Europarlamentarul Cătălin Ivan spune că în această perioadă „asistăm la teleormanizarea României” și că președintele PSD, Liviu Dragnea, „încearcă să pună stăpânire pe toate instituțiile statului, promovând non-valori”, potrivit Agerpres

Celor care vor vota astăzi la moțiunea lui Dragnea împotriva PSD le mai zic doar câteva lucruri. Nu doar Bădălău va fi cu ochii pe votul vostru. Milioanele de români care au votat în decembrie și-au văzut votul confiscat de această grupare mafiotă. Europa se uită siderată cum un singur om, mai rău decât în Ungaria, încearcă să pună stăpânire pe toate instituțiile statului promovând non-valori, având obediența față de șef drept singură mare calitate”, a scris Cătălin Ivan pe Facebook.

Europarlamentarul îi îndeamnă pe social-democrați să lase frica deoparte și să se gândească la cei care i-au votat.

Asistăm neputincioși la teleormanizarea României. Viorica Dăncilă, propunere de premier?!!! Carmen Dan?!!! Sevil Shhaideh — Dumnezeul dezvoltării României?!!! Este timpul să ne trezim. PSD are oameni infinit mai bine pregătiți care pot să guverneze această țară. Să nu vă fie frică de privirea atentă a lui Bădălău. Să vă fie teamă că familiile voastre, prietenii, vecinii, rudele, cei care v-au votat se vor uita cu emoție și speranța la votul fiecăruia dintre voi”, a mai spus Cătălin Ivan.

Recomandari