Cât alcool ar fi consumat Ilie Balaci în noaptea de dinaintea tragediei. Filmul ultimei sale seri

0 43

Alcoolul nu ar fi fost cauza infarctului suferit de Ilie Balaci. În cele peste opt ore petrecute în oraş sâmbătă seară, „Minunea Blondă” ar fi consumat doar trei pahare de vin.

Bănia şi-a pierdut idolul, marele Balaci trecând în nefiinţă duminică, după un infarct miocardic. În ultimele 24 de ore s-au făcut o serie de speculaţii pe seama morţii fostului mare fotbalist. S-a vorbit chiar că tragedia s-ar fi produs pe fondul consumării unei cantităţi mari de alcool, lucru negat de apropiaţi.

Balaci ar fi băut foarte puţin

Potrivit prietenilor săi, Balaci a petrecut ceva mai mult de opt ore în oraş, alături de apropiaţi. Ar fi luat mai întâi masa la restaurantul Periniţa, pentru ca apoi să meargă în clubul One. În tot acest timp, fostul mare fotbalist a consumat doar trei pahare de vin.

O cantitate foarte mică, având în vedere intervalul mare de timp în care a consumat alcoolul. Şi care nu putea sub nicio formă să ducă la o asemenea tragedie. În schimb, oboseala şi fumatul în exces (se spune că ar fi fumat două pachete de ţigări pe zi) sunt factori care pot să fi condus la tragedia de duminică.

Înmormântarea lui Ilie Balaci va avea loc marţi, la Cimitirul Sineasca şi nu la Ungureni, aşa cum se ştia duminică după-amiază. Astăzi, trupul neînsufleţit a fost depus la biserica „Sfânta Ilie”, pentru ca apoi să fie dus la stadionul Ion Oblemenco.

Recomandari