Cartelul medicamentelor! Cine sunt medicii care au luat cei mai mulți bani de la companiile farma. Topul este condus de Adrian Streinu-Cercel

0 49

Zeci de mii de medici, farmaciști, asistenți, asociații profesionale, fundații și chiar spitale au beneficiat în anul 2014 de generozitatea companiilor producătoare de medicamente, suma acestor “sponsorizări” ridicându-se la 160 miloane lei, conform unei anchete realizate de Digi 24.

Chiar dacă legea legea definește clar colaborarea medic-companie farma drept incompatibilitate, există foarte multe cazuri în care acest lucru este încălcat prin sponsorizări pe care cadrele medicale le primesc pentru a participa la diferite congrese, conferințe și simpozioane.

Colaborarea cadru medical-companie farma este profitabilă pentru ambele părți.Producătorii sau distribuitorii de medicamente au ocazia să-și promoveze produsele direct la cei care au atribuția prescrierii, iar cadrele medicale au posibilitatea să participe gratuit la diferite manifestări științifice sau își pot rotunji veniturile din consultanță ori drepturi de autor.

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și membru în Comisia națională pentru coordonarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a primit, în 2014, peste 220.000 lei de la firmele producătoare de medicamente, printre aceste companii aflându-se Roche România, Merck Sharp Dhome România, Johnson & Johnson România, Bristol-Myers Squibb Marketing Services, AbbVie, Angelini Pharmaceuticals, AstraZeneca Pharma și Pfizer. Adrian Streinu-Cercel a refuzat să facă vreo declarație legată de acest subiect.

Președinte al Colegiului Farmaciștilor, vicepreședinte al Consiliului Științific al ANMDM și decan al Facultății de Farmacie, prof. univ. dr. farmacist Dumitru Lupuliasa a beneficiat, în cursul anului 2014, de sponsorizări și plăți în sumă totală de 166.745 lei. Colaborările au fost cu 14 firme (Terapia SA, Boehringer Ingelheim România, AbbVie, Alfa Wassermann, Angelini Pharmaceuticals, Farmexpert DCI, Fresenius Kabi România, KRKA România, Ipsen Pharma – Reprezentanța pentru România, RB România, Servier Pharma, Vifor Pharma, Worwag Pharma și Pfizer) și au vizat consultanță, conferențiere, „prestări servicii”, dar și cesiune drepturi de autor și participarea la diferite evenimente.

Fost senator PDL, în prezent șef al Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova și președinte al Colegiului Medicilor Dolj, prof. univ. dr. Tudor Udriștoiu se situează și el în topul medicilor sponsorizați de companiile farma, încasând în cursul anului 2014 suma de 164.513 lei.

Prof. dr. Mircea Mihai Diculescu, șeful Centrului de Gastroenterologie și Hepatologie – Institutul Clinic Fundeni, șef de catedră la UMF „Carol Davila”, membru în 12 societăți naționale și nouă internaționale, după cum scrie în CV-ul acestuia postat pe site-ul unei centrul medical privat – 139.901 lei din partea a 17 firme.

Conf. dr. Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular – Institutul Clinic Fundeni, șef secție Hematologie I, șef de catedră la Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila” și vicepreședinte al Societății Române de Hematologie – 136.779 lei din partea a 11 companii. Din partea Novartis Pharma Services România a primit, de exemplu, 7.175 lei pentru „susținere prezentare Novartis”.

Prof. dr. Călin Giurcăneanu, șef secție Spitalul Universitar de Urgență Elias București, colaborator la mai multe clinici private și președinte al Societății Române de Dermatologie – 135.825 lei din partea a 14 companii. De la A&D Pharma Marketing/Sales a primit inclusiv un laptop.

Prof. univ. dr. Daniel Lighezan, șef de secție la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, trezorier al Societății Române de Cardiologie și colaborator al unei rețele private de sănătate – 118.371 lei din partea a 11 firme producătoare/distribuitoare de medicamente. Pe lista activităților prestate găsim „speaker la eveniment promoțional Takeda”, „susținere prezentare Novartis” sau „participare la eveniment Pfizer”.

Anda-Natalia Ciuhu, medic Secția Oncologie Cronici – Îngrijiri Paliative, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” București – 113.169 lei de la nouă companii. Mai mult de jumătate din suma menționată a venit de la A&D Pharma Marketing / Sales pentru „prestări servicii”.

Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, prorector la UMF „Carol Davila”, viitor președinte al Societății Române de Cardiologie și membru în CA al Spitalului Universitar de Urgență București – 105.763 lei de la cinci companii. Aproape două treimi din sumă provine de la Servier Pharma, pentru „serv conferentiere”, dar și pentru participarea la un congres internațional.

Alin Codruț Nicolescu, dermatolog Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Roma (Policlinica SRI), București – 101.910 lei de la 13 companii.

Recomandari