Cafeaua la ibric, nocivă pentru sănătate

0 11

Cafeaua făcută la ibric nu este recomandată, spun specialiștii. Consiliul olandez pentru sănătate a făcut public un studiu conform căruia cafeaua la filtru ar fi mai sănătoasă.

Boabele de cafea conţin diterpene, substanţe organice din care principalele sunt cafestolul şi kahweolul. Unele studii au arătat că aceste substanţe duc la creşterea uşoară a colesterolului rău din sânge. Pregătirea cafelei cu un filtru de hârtie reţine aceste elemente, băutura rămânând aproape fără ele, potrivit Antena 1.

În cafetiera cu filtru de hârtie sau în aparatele cu capsule, cafestolul şi kahweolul dispar aproape complet, aşa încât efectul asupra colesterolului este nesemnificativ. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul cafelei solubile (ness) sau a celei obţinute din concentrat lichid (la automatele de cafea).
Cafetiera cu filtru metalic, precum şi cafeaua grecească sau turcească nu elimină cafestolul şi kahweolul, prin urmare un consum ridicat poate avea impact asupra nivelului de colesterol rău mai spun specialiștii.

Recomandari