Brexit: Avertismente mondiale in cazul iesirii Marii Britanii din UE

0 31

Caderea PIB si scenarii cvasiapocaliptice apar in avertismentele mai multor personalitati internationale in cazul unei iesiri a Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Iar rezultatele oficiale in acest moment, dupa numararea voturilor din majoritatea circumscriptiilor, arata ca Marea Britanie iese din UE. Tabara Brexit conduce cu 52% in fata celei Bremain care are 48%.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat in ajunul referendumului ca nu va exista „niciun fel de noua negociere cu Londra” la capatul scrutinului. „Afara inseamna afara”, a spus el, relateaza AFP.

Donald Tusk, presedintele Consiliului European, si-a exprimat temerea de repercusiunile filosofice ale unui Brexit pentru intregul Occident. „In calitate de istoric, ma tem ca un Brexit ar putea marca nu numai inceputul distrugerii UE, ci si a civilizatiei occidentale”, a declarat el.

Premierul britanic David Cameron si-a asumat un risc enorm, aproband in 2013 acest referendum care a creat o ruptura in partidul sau conservator. Dupa scrutinul de joi seara, mai mult de 80 de deputati din partidul sau, care au facut campanie pentru Brexit, i-au cerut sa ramana in functie oricare ar fi rezultatul scrutinului.

Dar pentru fostul ministru conservator al Justitiei, Ken Clarke, aceasta nu este decat praf in ochi: „Primul ministru nu va putea sa se mentina mai mult de 30 de secunde daca pierde referendumul”, a pronosticat el.

Presedinta Bancii Centrale Americane (FED), Janet Yellen, a avertizat in aceasta saptamana asupra „repercusiunilor economice importante” in SUA in caz de Brexit.

Un vot in favoarea Brexit ar putea initia „o perioada de volatilitate asupra pietelor financiare care ar putea avea un impact negativ asupra conditiilor financiare si asupra perspectivelor economice americane”, a avertizat ea in cursul audierii bianuale in fata unei Comisii a Congresului.

La randul sau, Fondul Monetar International (FMI) avertizeaza asupra „unui risc important pentru economia mondiala”. Marii bancheri din G7 se tem de un „soc”.

Potrivit unui studiu prezentat in mai de Trezoreria britanica, parasirea UE ar provoca „un soc imediat si violent” in Marea Britanie si ar afecta cresterea sa economica.

Analiza prevede doua scenarii daca alegatorii se declara in favoarea Brexit: „un scenariu soc” in care Produsul Nationat Brut ar pierde 3,6% in raport cu previziunile pe doi ani si un „scenariu de soc violent” unde pierderea ar fi de 6%.

Miliardarul american George Soros a avertizat in aceasta saptamana impotriva unei posibile „vineri negre” in caz de Brexit, deja anticipand o devalorizare cu cel putin 15% a lirei sterline. Vineri dimineata, lira sterlina se devalorizase la cel mai scazut nivel din 1985 in fata dolarului, potrivit agentiei financiare Bloomberg.

Recomandari