BREAKING CCR a declarat constituțională creșterea pensiilor cu 40% votată de PSD/Sesizarea Guvernului a fost respinsă

0 2

Curtea Constituţională (CCR) a respins în ședința de astăzi sesizarea Guvernului cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care prevăd, printre altele, majorarea cu 40% a punctului de pensie, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale.

Atenție! Legea care prevede majorarea cu 40%, declarată constituțională azi de CCR, nu intră automat în vigoare, ci merge la promulgare la președintele Iohannis. Președintele are însă la îndemână instrumentul retrimiterii legii în Parlament la reexaminare, pe care nu l-a folosit anul trecut, când Parlamentul era controlat de PSD. Acum, spre deosebire de mandatul trecut, e de așteptat ca noua majoritate din Parlament să anuleze creșterea cu 40% a pensiilor și să păstreze creșterea de 14% operată anul trecut de guvernul PNL.

Context: La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 – rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

În esenţă, Executivul reiterează în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice.

„În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, precizează Guvernul în sesizare.

Totodată, Guvernul arată că parlamentarii „nu au identificat sursele clare de finanţare” a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.

Recomandari