Bonurile date într-un bar au devenit virale: „Deşi nu vă aduceţi aminte, aţi consumat… Veţi face pipi de 33 de lei”

0 51

Bonurile de consumaţie dintr-un bar au devenit celebre pe Facebook, după ce patronul localului unde acestea au fost oferite a decis să îi înveselească pe clienţi. „Aţi investit în… (bere, suc, apă plată). Veţi face pipi de 33 de lei”, a fost unul dintre mesajele neobişnuite, primite pe bonurile de consumaţie.

Glumele făcute de patronul unui bar din Hunedoara au devenit „virale”, după ce acesta a decis să le inscripţioneze pe bonurile de consumaţie pe care le primesc clienţii localului, alături de bonurile fiscale

. Iată câteva dintre mesajele inscripţionate, de-a lungul timpului, pe bonurile de consumaţie oferite consumatorilor.

„Deşi nu vă aduceţi aminte, aţi consumat… Slăbuţ. Totuşi, vă mulţumim”.

„Instrucţiuni de folosire: du mâna la portofel, scoate din el bancnote până când zâmbetul ospătarului se lărgeşte şi înmânează-i-le”.

„Promoţie, primele trei produse sunt gratuite: oxigen: 0 lei, fum: 0 lei, nervi ospătari: 0 lei”

„Dar stai! Plăteşte o notă de plată şi primeşti două”.

„Pacient, masa 2. Diagnostic: glandă deschisă. Vă rugăm să plătiţi înainte să muriţi”.

„Data: ieri. Omida a prezis: vei sta la masa doi şi vei consuma… Apoi vei lăsa ciubuc de 10 la sută”.

„Combustibil pompa 19. Trei taxe de cărare incluse în preţ”.

„Aţi investit în… (bere, suc, apă plată). Veţi face pipi de 33 de lei”.

„Somaţie. Masa bar. În realitate eşti mai bun. 84 la sută din profit va fi direcţionat către patron”.

„Florăria Panseluţa din Hunedoara. Trandafiri: 11 x 5 lei, 55 de lei. Vă mulţumim. Decupaţi mai sus pentru nevastă”.


 

Recomandari