Bomba diminetii! Avocatul lui Dragnea recunoaşte că azi poate fi ziua fatală: „Înalta Curte poate chiar pronunţa sentinţa”!

Toni Neacşu, unul dintre avocaţii lui Liviu Dragnea, a declarat că Înalta Curte poate adopta luni orice decizie în cazul clientului său, inclusiv poate pronunţa sentinţa. Dragnea este judecat în apel la completul de 5. Anul trecut, completul de 3 judecători l-a condamnat deja la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în Dosarul Bombonica.

„Pe 15 aprilie, luni, se poate întâmpla absolut orice în sensul că se poate finaliza apelul, adică să se iasă în pronunţare, se poate da pronunţarea chiar în aceeaşi zi, se poate ieşi şi să se amâne pronunţarea o săptămână sau două pentru a depune concluzii scrise, după cum se poate foarte bine acorda un alt termen de judecată pentru pregătirea concluziilor scrise, finale sau poate interveni vreo altă solicitare de probatoriu, dar teoretic orice variantă este posibilă, inclusiv aceea ca instanţa să ne respingă toate cererile şi să constate dosarul în stare de judecată”, a declarat Toni Neacşu pentru G4Media.ro.

Dragnea a mizat săptămâna trecută pe o decizie favorabilă din partea Curții Constituționale în speța completurilor de 3 judecători de la ÎCCJ, care i-ar fi șters condamnarea de anul trecut. După două ședințe succesive tensionate, miercuri și joi, judecătorii constituționali au preferat să amâne însă o decizie, stabilind un nou termen pentru dezbateri în ziua de vineri, 19 aprilie.

Însă în eventualitatea unei condamnări, mâine, o decizie CCR favorabilă lui Dragnea, dar ulterioară condamnării, nu îl va mai ajuta pe liderul PSD şi nu îi va permite acestuia să atace sentinţa definitivă printr-o cale extraordinară, a explicat avocatul Toni Neacşu.

Sluga-Tudorel n-a mai răspuns la comenzi cu OUG
Săptămâna trecută a fost una grea pentru Liviu Dragnea! În planificarea lui, trebuia să fie săptămâna izbăvitoare, în care scapă de toate dosarele penale, printr-o simplă ordonanță de urgență. Dar a urmat un scenariu uluitor, în trei acte.

1. Miercuri, Dragnea a făcut presiuni teribile pentru ca Guvernul să adopte ordonanța de urgență care să-l scape de dosare, dar presiunile Europei au blocat ticăloșia.

2. Vineri, la Călărași, a răbufnit și l-a atacat dur pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, că nu dă odată ordonanța salvatoare.

3. Sâmbătă, Toader i-a transmis clar lui Dragnea: nu are de gând să dea ordonanța!

Tudorel Toader a folosit Facebook pentru a-i transmite mesaje lui Dragnea. Iar liderul PSD trebuie să fi stat cu ochii pe pagina de socializare a ministrului Justiției, întrucât acesta a recurs la trucul său tradițional: după o oră, și-a șters fiecare postare (uneori cu avertisment, alteori nu).

Precizările lui Toader au venit după atacul de vineri al lui Dragnea. Liderul PSD declarase, furios: „Domnul Toader a tot anunţat că va da nişte ordonanţe de urgenţă, care de fapt nu s-au dat şi despre care nu are intenţia să le dea vreodată. Domnul Toader să înţeleagă că nu mai poate continua aşa, trebuie să înceteze cu această atitudine! (…) A fost o greşeală a PSD că a crezut în unii care au spus că vor da aceste Coduri prin ordonanţe de urgenţă, ca să ajungă la final să se meargă, din câte am înţeles, cu vreo 7-8 articole la Bruxelles, într-o mare umilinţă”.

Loading...

Recomandari
Comments
Loading...