Blestemul lacului de acumulare Pecineagu: șeful de proiect a fost ucis la inaugurare, spulberat la deschiderea vanelor. ”Jetul l-a pulverizat!”

0 34

Ridicat pe râul Dâmbovița, într-un peisaj ce-ți taie răsuflarea, într-o depresiune ce se reazemă pe Munții Piatra Craiului și pe Masivul Iezer-Păpușa, barajul ”Pecineagu”, undul dintre cele mai mari de anrocamente din Europa, ascunde o dramă uriașă: la lucrările de recepție din primăvara lui 1985, șeful de proiect, inginerul Alexandru Condeescu, a fost ucis  în urma unui accident: jetul provocat de deschiderea vanelor de golire de fund l-a pulverizat pur și simplu!

Pe drumul ce leagă Brașovul de Câmpulung, fix la mijlocul satului Podu Dâmboviței, un indicator te îndrumă spre Barajul Pecineagu. Nu ești atent, nu-l vezi! Dacă-l zărești, iei în piept un drum mirific, pietruit, cale de vreo 27 de kilometri. Capătul e chiar impozantul stăviular: n-ai unde să mergi mai departe. Nici n-ai vrea, pentru că peisajul de doboară.

Pecineagu a venit pe lume în 1984. Cu cei 107 metri ai săi, era unul dintre cele mai mari zăgazuri de anrocamente din lume, fruntaș în Europa. Urma să servească la irigații, la producerea de energie electrică, la alimentarea cu apă. Situat la peste 1.100 metri altitudine, fusese proiectat de către specialiștii de la ISCPGA, iar șef de lucrare fusese inginerul Alexandu Condeescu, Sandu, pentru cunoscuți. Lucrătură frumoasă. Pentru evacuarea apelor mari îi făcuseră un deversor pâlnie pe malul stâng, cu o capacitate de 687 m³/s, care se continua cu un puț de 81,50 m înălțime și o galerie de evacuare de 389 m lungime și 5,80 m diametru, terminată cu o trambulină. Prin toamna lui 84 totul era gata. S-a făcut inaugurarea, dar recepția propriu-zisă s-a lăsat pentru primăvara anului viitor.

Pe 8 aprilie 1985 Sandu Condeescu s-a băgat în burta bestiei. Nici nu se tăiase bine panglica că barajul și devenise cunoscut ca unul ce poate deversa, într-un timp scurt, o uriașă cantitate de apă. A coborât în disipatorul de energie. Accidental, cineva a dat drumul la vanele de golire. Inginerul a fost spulberat.”Jetul l-a pulverizat, pur și simplu!”, își aduc aminte cei care au fost prezenți acolo. Astăzi, o mică piatră amintește de a sa jertfă.

Au ucis Lostrița, pestele miracol, cel mai apreciat din România

Ușor-ușor, în lacul de acumulare au început să se adune peștii. Din cei mari, frumoși. De ei avea grijă inginerul Șipoteanu, care, acolo, aproape de nouri, devenise Nea Spirică. Omul nu prea halea ”americanii”, păstrăvii – curcubeu, așa că, an de an, lansa-n apă numai indigeni. Acolo s-a ițit lostrița, peștele miracol, cel mai căutat din România. Braconieri nu existau, nea Spirică avea grijă personal ca aceștia să nu facă nicio cărare prin zonă. Dar, în 1999, a trebuit să se pensioneze. Atunci a început jaful. În 2000 a fost golit total. Mai fusese deversat, dar niciodată atât de mult. Se spune că atunci Nea Spirică lua o carabină și stătea de veghe. Milioane de pești adunați în câteva sute de metri puteau atrage, oricând, ”pescarii”. Dar atunci golirea a fost totală, ”până la fund”, cum se spune.

Localnicii povestesc că atunci, la schimbarea prefixului de milenii, s-a cărat că căruța. Pești imenși, lostrițe de peste 10 kilograme (se vindea, în târg, cu 20.000 de lei kg), tot ce ce s-a putut prinde. Hoardele de hunui au dat năvală, au ras tot…

Azi, Pecineagu e liniștit, cum a fost dintotdeauna. Nițeluș mai sus e Izvorul Oticului, din care se tragea Dâmbovița, apa Bucureștiului.

Recomandari