Băsescu ŞTERGE PE JOS cu Iohannis: ”Scuzaţi-mă că sunt direct, dar PROSTIA…”

0 17

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa succesorului său, Klaus Iohannis, după summitul NATO de la Varşovia.

”M-a deranjat afirmaţia domnului Iohannis că acum a început politica externă a României şi că de acum, cu dânsul, nu mai stăm precum ghiocelul. Oricât ai fi de înalt, înălţimea nu te scuteşte de prostie. Şi dacă ai 1,50 şi dacă ai 2 metri, poţi fi prost. Scuzaţi-mă că sunt atât de direct. Afirmaţia că, odată cu domnia sa, România nu mai stă ca ghiocelul arată un om mărunt, care a venit şi el din provincie şi a aflat că e preşedintele României. Vă asigur că nu cu primarul Sibiului s-a negociat scutul antirachetă.

Nu cred că era acolo când eu negociam cu Biden şi nici când confirmam cu Obama. Nu am văzut pe nimeni de 2 metri însoţit de soţia cu mânecile descoperite şi cu fusta deasupra genunchilor”, a declarat Băsescu la B1.

Fostul preşedinte a explicat motivele pentru care, dincolo de eşecul pentru România, summit-ul a fost un succes pentru întreaga alianţă.

”A fost un eşec pentru România, dar un pas înainte pentru NATO. Asta nu a sesizat domnul Iohannis, deşi a fost la Varşovia. Sunt un om care a participat la cinci summit-uri NATO. Le ştiu interiorul, nu declaraţia de final. Vreau să notăm toţi faptul că e cel mai puternic mesaj dat la Varşovia adresat Rusiei. Asta trebuia să vadă Iohannis, nu să încerce să ne spună că de la el a început poziţia nonnghiocel. El a fost un absent acolo, nu a înţeles ce s-a întâmplat. Am citit comunicatul summitului. E exceptional din punct de vedere al cooperării NATO-UE şi al măsurilor de securitate pentru aliaţi, mai ales cei din flancul estic. Niciodată nu am văzut o punere la punct a Rusiei cum am văzut acum. Niciodată. Nu se puteau scrie lucruri mai concrete. NATO a dat un semnal extrem de dur prin anunţul că va poziţiona patru batalionae în statele baltice plus unul în Polonia. Mesajul e: dacă vreţi război, suntem gata!”, a explicat Traian Băsescu.

Recomandari