The news is by your side.

Bancnota de 100 de lei cu Regele Ferdinand şi Regina Maria, pusă în circulaţie. Primii bani de după 1947 care reprezenintă un Suveran al României

0 4

La 1 decembrie 2018, Banca Naţională a României a introdus în circuitul numismatic o bancnotă cu valoare nominală de 100 de lei, reprezentând pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, Suveranii Marii Uniri, cu ocazia centenarului acestui eveniment.

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 1 decembrie 2018, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria; dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv „Regele Ferdinand I 1865-1927” şi „Regina Maria 1875-1938”. În zona centrală, o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale „Banca Naţională a României”, pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii „1918-2018”.

Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2018”, este imprimată pe verticală, în dreapta.

Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în Bucureşti a alaiului regal la l Decembrie 1918 şi un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina.

Bancnota are fundalul albastru specific celor obişnuite de 100 de lei, şi aceeaşi dimensiune, dar altă imagistică.  Această bancnotă are meritul de a reprezenta o premieră multiplă, explică Ioan-Luca Vlad, pe site-ul romaniaregala.ro.

“Este prima bancnotă de după 1947 reprezentând pe un Suveran al României. Prima bancnotă românească reprezentând o femeie anume (au mai existat doar alegorii şi portrete generale feminine). Prima bancnotă numismatică românească a secolului XXI (ultima a fost bancnota de 2000 lei vechi, emisă în 1999, cu ocazia Eclipsei de soare)”.

Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată Centenarului, a fost inclusă într-un pliant de prezentare. Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este de 150 lei, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnota este emisă în 10.000 de exemplare.

Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, are putere circulatorie pe teritoriul României, anunţă BNR.

Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.