AVERTISMENT. Rusii simuleaza bombardarea bazei de la Deveselu

0 47

După ce a dislocat în Crimeea bombardiere nucleare tip Tupolev 22, Moscova continuă jocurile de război în zona Mării Negre aducând peste 1.500 de militari care efectuează exerciţii. Practic, este vorba de nişte manevre în care este implicată şi o cantitate mare de tehnică militară, fiind mobilizate sute de avioane şi elicoptere militare, dar şi vehicule amfibii.

Conform datelor deţinute până în prezent se pare că scenariul este unul ofensiv, militarii exersând un desant aerian şi naval într-o zonă „inamică”.

„Unităţile se vor antrena pentru desfăşurarea rapidă de trupe în cel mai scurt timp posibil. Personal militar şi echipamente vor fi lansate din avioane”, au precizat într-un comunicat resposabilii militari de la Moscova.
Mai mult, surse militare au declarat pentru „Adevărul” că aviaţia militară rusă a trecut la antrenamente dedicate pentru a avea un succes cât mai mare într-o eventuală misiune de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu. Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale”, au explicat sursele citate.

Nu o dată responsabilii militari ruşi au arătat cu degetul spre Deveselu susţinând că scutul are potenţial ofensiv, lucru negat de mai multe ori de omologii români şi americani.

Recomandari