Au renunţat la „visul britanic” pentru a fi acasă. Povestea de curaj şi ambiţie a doi tineri care s-au întors în România

0 13

„Îmi doresc cu disperare să putem fi un exemplu”, spune Miruna Ioani, care împreună cu soţul ei Horaţiu şi băieţelul lor nou-născut s-au întors „acasă”, în România. Ea dentist, el neurochirurg, aveau o viaţă aproape perfectă în Marea Britanie.

Miruna s-a născut la Sibiu, dar a ajuns la Cluj pentru a urma cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Aici, la poalele Feleacului, l-a cunoscut pe Horaţiu. Nu ştia atunci în ce aventură vor porni împreună, dar a mers pe mâna destinului şi spune că a câştigat.

Cinci ani în UK

În 2011, Miruna termina facultatea şi nu se gândea că ar pleca vreodată din România. Avea un job „tare fain” după cum îl descrie, scria la o revistă, avea şi un blog apreciat şi lucra la un proiect online pe sănătate. Numai că în peisaj a apărut „el” – Horaţiu.

„El era deja în Marea Britanie de doi ani şi jumătate. Timp în care ne iubeam la distanţă, iar asta nu prea era o treabă. Când eu am terminat facultatea, am zis aşa: avem de ales, ori relaţia, ori distanţa. Şi ne-am dat o şansă. A fost câştigătoare. Le-am lăsat pe toate şi m-am dus. Doar diploma de medic dentist mi-am luat-o, ca să fac şi eu ceva acolo”, povesteşte Miruna.

Horaţiu era în 2011 încă rezident la neurochirurgie, dar îi plăcea în UK şi mai avea multe de învăţat. Amândoi aveau însă ambiţie şi dorinţă.

„Am avut noroc să-mi găsesc un mentor minunat, am fost la cursuri, am căpătat o experienţă clinică bogată. În UK, ritmul de muncă e diferit. Vedeam foarte mulţi pacienţi pe zi. Am câştigat bani mai mulţi decât probabil 90% dintre colegii mei din România, dar şi munceam mai mult decât ei. Mi-a prins bine, nu mă plâng. Iar Horaţiu era foarte apreciat pe unde se ducea. Mi-a povestit la un moment dat, că unul dintre neurochirurgii specialişti cu care lucra a zis într-o şedinţă, de faţă cu toată lumea, că, dacă el ar trebui să se opereze, doar pe mâna lui Horaţiu s-ar lăsa. Îţi dai seama ce bine i-a căzut.

Apoi, directorul programului de training de acolo l-a tot bătut la cap să-şi dea examenul de specialitate şi în UK. Asta era ceva de domeniul fantasticului, fiindcă era un examen foarte greu, în care se intra doar pe bază de recomandare. Şi era foarte greu examenul în sine. L-a convins până la urmă. A învăţat mult, foarte mult. Aveam stive de cărţi în casă, tratate de neurochirurgie cu foi din alea subţiri, ca de Biblie. El le avea subliniate şi îndoite pe la colţuri de cât le citise. A învăţat luni de zile. Venea seara de la clinică, îşi făcea o cafea şi citea până noaptea. Eu mă făceam invizibilă, să nu-i distrag atenţia. Am văzut seriale întregi în perioada aceea. Şi culmea e că omul ăsta învăţa cu un drag incredibil! Îmi spunea cât de mult îl îmbogăţeşte, că simte cum creşte, ce încredere capătă la spital, cu pacienţii şi colegii. S-a stresat enorm spre final, mai ales că examenul s-a suprapus în acelaşi an cu nunta noastră, dar l-a luat!”, spune Miruna.

Acum, Horaţiu Ioani e „fellow of the Royal College of Surgeons” (FRCS), adică neurochirurg atestat de Colegiul Regal de Chirurgie. E singurul din România cu această calificare.

Viaţa de medic în Marea Britanie

Miruna face o paralelă între munca de medic în România şi cea din UK. Nu spune exact cât câştigau fiecare, dar lasă de înţeles că banii nu erau o problemă.

„Câştigam foarte bine, e drept. Dar şi munceam mult, n-o să te mint. Însă munceam altfel decât în România. Acolo nu aveau pacienţii numărul tău personal de telefon. Nu concepea nimeni să te sune duminica. Era un respect pentru programul medicilor şi asistentelor, pentru pauzele de prânz şi aşa mai departe. Bine, la mine mai mult decât la el, fiindcă unele operaţii sau urgenţe nu respectă întotdeauna orarul tău de lucru. Legat de financiar, aveam o viaţă bună. Chiar zilele trecute mi-au intrat banii de concediu de maternitate pe luna aprilie şi Horaţiu a început să râdă. Cică el nu câştigă atâta într-un an în România”, dezvăluie Miruna.

„În fiecare seară, înainte de culcare, făceam planuri şi visam la asta”

Miruna şi Horaţiu se gândeau în fiecare zi să se întoarcă acasă, deşi nu le lipsea aproape nimic în Marea Britanie. Sau, mai bine spus, au decis că e mai important singurul lucru care le lipsea – sentimentul de a fi „acasă”, alături de cei dragi şi familie.

„Ne întâlneam acasă şi era minunat, că eram doar noi doi. Însă, după o vreme aşa, parcă vrei să mai schimbi o vorbă şi cu alţi oameni. Ne-am făcut câţiva prieteni, nu mulţi, dar foarte buni. Însă tot nu se compară cu ce aveam acasă. Cheltuiam foarte mulţi bani şi timp pe avioane. Concediile ni le petreceam în România, că nu ne mai venea să pierdem vremea pe altundeva. Noi aveam în cap să ne întoarcem în România de mult. În fiecare seară, înainte de culcare, făceam planuri şi visam la asta”, recunoaşte Miruna.

După ce s-au căsătorit, şi-au propus să plece într-o excursie în jurul lumii. Numai că, aşa cum de multe ori se întâmplă, viaţa are alte planuri pentru tine.

„S-a întâmplat ca lui Horaţiu să i se ofere un fellowship pe gamma-knife în Sheffield şi am amânat. Iar Sheffield-ul e cel mai mare centru de gamma-knife din Europa, al doilea din lume. Asta era o oportunitate fantastică, fiindcă să aplice pentru următorii ani ar fi însemnat un timp pierdut pentru el. Am amânat excursia şi, până s-o planificăm pe următoarea, am rămas însărcinată. Astfel, lucrurile s-au organizat singure şi ne-am dat seama că ăsta e momentul pe care îl aşteptam”, povesteşte tânăra originară din Sibiu.

Şi pentru că viaţa nu lasă loc de interpretări, întoarcerea lor în România a fost decisă şi de un telefon pe care Horaţiu l-a primit într-o seară: i s-a oferit un loc de muncă la secţia nouă de neurochirurgie de la spitalul Colentina din Bucureşti.

„Îmi doresc cu disperare să putem fi un exemplu”

Revenind la fraza de la începutul acestui articol, Miruna recunoaşte că îşi doreşte foarte mult ca povestea lor să poată fi un exemplu pentru românii plecaţi în străinătate.

„În UK ne era bine, dar simţeam că ne poate fi un “şi mai bine”, înţelegi? În România, atâtea lucruri merg atât de prost, încât nu mai pot merge mult aşa. Ceva trebuie să se schimbe. Horaţiu vine plin de entuziasm şi forţă, plus multă cunoaştere. Eu, la fel. Ba împreună, mai vin şi cu forţe proaspete! Băiatul nostru avea o lună şi o zi când ne-am mutat în România”, spune tânăra.

Miruna admite că îi înţelege perfect pe românii care şi-au găsit un rost în afara graniţelor, însă crede că şi lor le lipseşte acel „acasă”.

„Eu îi înţeleg pe românii care au găsit în străinătate o viaţă mai bună din punct de vedere financiar. Sufleteşte însă, ideal e să ai bani la tine-n ţară. Adică, nu cred că vor fi ei fericiţi 100%, când sunt rupţi de limbă, de familie, de prieteni. Ştiu câţiva care s-au întors în România în ultima vreme, ştiu şi mai mulţi care-şi doresc…”, spune Miruna.

Aventura familiei Ioani – Miruna, Horaţiu şi băieţelul lor – în România e la început, după cum recunoaşte chiar tânăra. Cei doi tineri şi-au propus ca, într-un an de zile, să se decidă dacă vor rămâne în ţară, se vor întoarce în Marea Britanie sau vor alege o altă ţară. Însă speranţa lor e că, alături de alţi oameni la fel de curajoşi şi ambiţioşi, să poată face din România o ţară în care nu doar să vrei să te întorci, ci una din care să nu vrei să pleci.

Recomandari