Atenție, șoferi! Agenții ANAF vă pot trage pe dreapta pentru un lucru banal! Ce ar trebui să aveți…

0 14

Toți cei care sunt șoferi trebuie să respecte prevederile noului Cod Rutier, pentru a nu plăti amenzi mai mari. Guvernul a aprobat modificările propuse Codului Rutier în toamna anului trecut. Pentru conducătorii auto din România noul regulament aduce sancţiuni mai mari, dar şi mai multe schimbări.

Este cunoscut faptul că valoarea unui punct-amendă reprezinta 10% din salariul minim brut pe economie, adică  97,5 lei, iar de la 1 iulie acelaşi punct-amendă creşte odată cu creşterea salariilor, la 105 lei. Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de şase luni de la data constatării contravenţiei.

Principala schimbare adusă Codului Rutier o reprezintă reglementările care prevăd transportul copiilor în autovehicule. Copiii în vârstă de până la trei ani nu au voie în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. Şoferii care nu respectă această regulă riscă o amendă de 450 de lei.

O altă noutate este aceea că şoferul are obligația de a le spune pasagerilor să-şi cupleze centura de siguranţă. În cazul în care pasagerii din autovehicule sunt prinși fără centuri, şoferul este cel care primeşte o amendă de 450 de lei.

O amendă de 390 de lei riscă mulți şoferi deoarece  nu cunosc faptul că pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele trebuie să aibă trusă medicală de prim ajutor neexpirată şi două triunghiuri reflectorizante, nu unul. Aceeaşi amendă o pot încasa şoferii care depăşesc coloanele de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară şi nerespectarea regulilor privind depăşirea. Acelor șoferi prinși că au încălcat regulile de circulație enumerate mai sus  li se va reține şi permisul pentru 30 de zile.

Recoltarea mostrelor biologice se va putea face la locul accidentului, în ambulanţe cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare.

Vom constata ca, din ce în ce mai des, pe șoselele de la noi  autovehiculele vor fi oprite de către agenţii ANAF.

Codul Rutier prevede că „funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniforma cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roşie, stabilite prin hotărâre a Guvernului“.

Cele mai mari amenzi vor fi acordate şoferilor care conduc o maşină cu ITP-ul expirat sau fără anvelope de iarnă, vitezomanilor care depăşesc viteza legală cu mai mult de 50 km/h , celor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, şoferilor implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Cea mai mare amendă ajunge la aproape 10.000 de lei.

Sursa:emasini.ro

Recomandari