Asociația Inițiativa pentru Justiție (AIJ) anunță într-un comunicat de presă că Lucian Netejoru i-a făcut o plângere penală lui Bogdan Pîrlog, procurorul care a deschis dosarul violențelor jandarmilor de la mitingul din 10 august, pe motiv că acesta l-ar fi denigrat cu ocazia consultărilor dintre magistrați și președintele Klaus Iohannis din 27 martie.

Asociația mai arată că Lucian Netejoru a început și o anchetă disciplinară împotriva a doi dintre co-președinții AIJ, procurorii Bogdan Pîrlog și Sorin Marian Lia.

Comunicatul integral:

Asociația Inițiativa pentru Justiție militează constant pentru apărarea valorilor statului de drept, invocând, printre altele, încălcarea legii și regulamentului în procedura de numire a inspectorului-șef Lucian Netejoru și solicitând revocarea din funcția de președinte al CSM a doamnei judecător Lia Savonea, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor.

Citeste si:

Pentru aceste motive, considerăm că cercetarea disciplinară a doi dintre co-președinții AIJ, procurori Bogdan Ciprian PÎRLOG și Sorin Marian LIA, invocându-se un pretext inconsistent, în circumstanțele arătate, constituie o acțiune în scop de intimidare, atât a celor vizați, cât și a altor magistrați care luptă pentru apărarea independenței justiției, ca valoare esențială a statului de drept.

Reamintim că domnul procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG este procurorul militar care s a sesizat din oficiu cu privire la faptele comise de jandarmi cu prilejul reprimării manifestațiilor pașnice din 10 august 2018 și că după acel moment a fost vizat de mai multe acțiuni disciplinare exercitate împotriva sa.

În prezent, domnul procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG este candidat la funcția de procuror șef al SIIJ, având ca obiectiv declarat stoparea activității nelegale și neconstituționale a SIIJ. Candidatura sa a făcut și face încă obiectul mai multor tentative de blocare din partea grupării din CSM al cărei lider este doamna președinte Lia Savonea. Inițial, candidatura i-a fost respinsă ca inadmisibilă, sub pretextul neîndeplinirii vechimii. Ultima acțiune de blocare a candidaturii o reprezintă fixarea interviului pentru data de 18.06.2019, dată stabilită cu nerespectarea termenului legal și știind că acesta nu se va afla în țară.

La data de 12.06.2019, respectiv 14.06.2019, domnului procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG, și domnului procuror Sorin Marian LIA li s-a comunicat rezoluția Inspectiei Judiciare de începerea cercetării disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 („manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”).

Citește și:

La data de 31.05.2019, ca urmare a unei sesizări formulate de procurorii din cadrul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) în data de 03.04.2019, Inspecția Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare cu privire la doi dintre co-președinții asociației, locotenent-colonel procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG, prim procuror adjunct la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și procuror Sorin Marian LIA, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004.

Din cuprinsul rezoluției 1729/A/31.05.2019, rezultă că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) ar funcționa pe baze constituționale și legale, în acest sens fiind reproduse pasaje din decizia Curții Constituționale nr. 33/2018, că SIIJ a emis un număr de 16 comunicate de presă prin biroul de informare și relații publice al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care le enumeră, apoi sunt reproduse pasaje din poziția exprimată de către domnul procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG cu ocazia consultărilor organizate de către Președintele României, aceste pasaje fiind apreciate a constitui manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției. Nu sunt expuse pasaje aparținând domnului procuror Sorin Marian LIA, dar se reține faptul că acesta are poziție comună fără alte explicații. Este invocată și nerespectarea art. 9 alin. 2 din Codul Deontologic, care nu are nicio relevanță în cauză, petenții nefiind participanți în cadrul vreunei proceduri judiciare desfășurate de către domnul locotenent-colonel procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG, prim procuror adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București sau domnul procuror Sorin Marian LIA, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

Sesizarea a fost formulată în numele celor șase procurori care funcționau la data respectivă în cadrul SIIJ, dar este semnată doar de cinci dintre aceștia și a fost transmisă în mod oficial de SIIJ printr-o adresă purtând antetul instituției, ca și cum ar fi un act al SIIJ, nu un act al unor persoane fizice.

Prin sesizare, se solicită analizarea „încălcării codului deontologic de către domnii procurori BOGDAN PÂRLOG și SORIN LIA, numai dacă inspectorii judiciari apreciază că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. A din Legea 303/2004”.

Citește și:

Din cuprinsul sesizării procurorilor din cadrul SIIJ rezultă că aceștia sunt nemulțumiți de opiniile expuse de domnii procurori Bogdan Ciprian PÎRLOG și Sorin Marian LIA în cadrul consultărilor cu magistrații organizate la data de 27.03.2019 de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, pe tema stării justiției, și de conținutul comunicatului emis de AIJ la data de 31.03.2019. Cu prilejul consultărilor, cei doi co-președinți ai AIJ au expus opinii critice cu privire la modificările legilor justiției, inclusiv înființarea și funcționarea SIIJ, au arătat că poziția exprimată este în concordanță cu poziția celor 4000 de magistrați dintr-un total de 6800 care au solicitat respingerea modificărilor aduse legilor justiției, dar și cu cea exprimată de toate adunările generale ale instanțelor și parchetelor și au arătat necesitatea clarificării sintagmei constituționale „sub autoritatea ministrului justiției”. Prin comunicat s-au prezentat punctele de vedere expuse de cei doi co-președinți ai AIJ și s-a criticat modul în care președintele CSM, doamna judecător Lia Savonea, înțelege să își exercite funcția. Procurorii din cadrul SIIJ au considerat că expresiile „atitudine duplicitară constantă”, „smerită”, cu referire la președintele CSM încalcă art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, la fel și faptul că o parte din colegii judecători sunt felicitați prin comunicat „pentru verticalitatea și bunul-simț de care au dat dovadă”.

În adresa SIIJ de înaintare a sesizării se face însă referire la un alt procuror, co-președinte al unei alte asociații profesionale a magistraților, solicitându-se cercetarea sa sub aspectul încălcării Codului deontologic. iar nu la cei doi procurori vizați. Pentru acest motiv, Inspecția Judiciară a fost nevoită să solicite SIIJ să clarifice cu privire la ce persoane și ce fapte solicită să se efectueze cercetări (rezultând că sesizarea îi vizează pe cei doi co-președinți ai AIJ, cu privire la celălat co-președinte al unei asociații profesionale fiind făcută o sesizare de către SIIJ la data de 05.04.2019, având un alt obiect, anume cerere de apărare a independenței SIIJ ca urmare a opiniilor expuse într-un interviu).

Din cuprinsul dosarului mai reiese că inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, domnul Lucian Netejoru, și doamna inspector Mateș Daniela Sanda au formulat, la data de 12.04.2019, plângeri penale împotriva domnului procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG (instrumentate de SIIJ).

Asociația „Inițiativa Pentru Justiție”,

Citește și:

Co-președinți, procurori:

Sorin Marian LIA
Ionuț MARCU
Bogdan-Ciprian PÎRLOG