ASALTUL MIGRANȚILOR pe litoral ia AMPLOARE. Peste 150 irakieni și iranieni au debarcat la Midia noaptea trecută. Faptul că se poate, anunță dezastrul pentru România!

0 18

Exact 157 de migranți au fost salvați și aduși în portul Midia-Năvodari după ce, ore întregi, ambarcațiunea pe care se aflau a plutit în derivă, fiind în pericol să se scufunde din cauza mării extrem de agitate. Este cel mai mare număr de migranți care a debarcat pe litoralul românesc de la declanșarea crizei refugiaților.

Au fost în pericol să se scufunde cu ambarcațiunea care a plutit în derivă în Marea Neagră dar, în final, au ajuns cu bine la țărm după ce au cerut ajutorul autorităților române. Cei 157 de migranți, irakieni și iranieni, 56 dintre ei fiind copii, au fost aduși în această dimineață în portul Midia, ambarcațiunea lor fiind tractată, inițial, de nava Alcor a unei companii  petroliere.

Migranții au fost debarcați, după ora 2:00, în portul Midia, triați și investigați medical. Șeful Gărzii de Coastă, comisar șef Cristian Cicu, a declarat că din fericire niciunul dintre refugiați nu necesită îngrijiri medicale. Au fost transportați, apoi, la sediul Gărzii de Coastă din Constanța. (evz.ro)

 

Recomandari