Alina Bica, plângere penală pe numele lui Kovesi. Vrea să-i pună şi sechestru pe avere

0 47

Fugită în Costa Rica pentru a scăpa de condamnări, fosta şefă a DIICOT o acuză pe Kovesi de represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă şi îi cere acesteia şi unui alt procuror 2 milioane de euro despăgubiri.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a anunţat, miercuri seara, la Antena 3, că a depus o plângere penală împotriva fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, pe care o acuză de represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Nu în ultimul rând, Bica anunţă că îi va cere lui Kovesi 2 milioane de euro despăgubiri.

Plângerea penală îl vizează şi pe unul dintre şefii de secţie, procurorul Gheorghe Popovici.

În intervenţia sa la Antena 3, Bica a mai susţinut că plângerea pe care o formulează nu are legătură cu faptul că LCK este în competiţia pentru şefia Parchetului European şi că a mai formulat o plângere similară în iunie 2018.

„Prima dată aceasta plângere a fost formulată în luna iunie 2018. Prin urmare, la vremea respectivă doamna Kovesi nu anunţase nicio intenţie cu privire la o eventuală candidatură, nu se purtau discuţii legate de calităţi pe care domnia sa le-ar fi avut în anumite dosare.

Eu am formulat această plângere la vremea respectivă deoarece în dosarul penal cu pricina am fost arestată nelegal 80 de zile. La finalul procesului am fost declarată nevinovată, am formulat plângere împotriva doamnei Kovesi şi împotriva domnului Popovici pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă”, a declarat Alina Bica.

„Am formulat o completare la plângerea penală pe care am depus-o în iunie 2018. Mă constitui parte civilă împotriva ei şi a domnului procuror Popovici. Vreau să subliniez că acest procuror Popovici a fost cel care m-a investigat şi care m-a trimis în judecată în toate cele trei dosare. Este cel care a făcut presiuni împotriva martorilor din dosare şi care a servit-o pe doamna Kovesi aşa cum a dorit domnia sa.

Am cerut despăgubiri în valoare de 2 milioane de euro şi am cerut instituirea de măsuri asiguratorii pe bunurile mobile, imobile şi financiare ale celor doi”, a adăugat Bica.

Fosta şefă a DIICOT a mai susţinut în intervenţia sa la Antena 3 că dosarele sale sunt de fapt înscenate pe motiv că în 2012 ca procuror l-a anchetat pe fratele Laurei Codruţa Kovesi pentru fapte de corupţie. Bica a încercat să acrediteze ideea că Laura Kovesi i-a făcut dosare pentru că îi ancheta fratele.

Alina Bica a mai precizat şi că nu se va mai întoarce în România niciodată.

Recomandari