Un cutremur cu magnitudinea 5,2 pe scara Richter s-a produs în nord-vestul Pakistanului. Anunțul a fost făcut chiar de biroul meteorologic local. Reprezentanții instituției au declarat pe site că epicentrul cutremurului, produs la ora locală 15:44, a fost localizat în regiunea Hindu Kush din Afganistan, la adâncimea de 180 de kilometri. În ciuda impactului considerat puternic, pe moment nu au fost raportate victime sau pagube.

Cutremur cu magnitudinea 5,2 pe scara Richter!

Cu toate acestea, seismul a creat panică serioasă în rândul locuitorilor, care s-au grăbit să iasă din clădiri în stradă. De altfel, postul local Geo TV a raportat că seismul a fost resimţit în Peshawar, Swat, Dir, Abbottabad, Mansehra, Charsadda, Mardan, Swabi, Nowshera şi în alte oraşe din provincia nord-vestică Khyber Pakhtunkhwa. Peste tot oamenii au fugit care încotro încercând să-și salveze viața.

Pakistanul s-a confruntat în trecut cu seisme puternice, fiind amplasat într-o zonă extrem de predispusă la cutremure. Pe 24 septembrie, un cutremur cu magnitudinea 5,8 a zguduit mai multe zone ale ţării, lăsând în urma sa cel puţin 40 de morţi şi peste 500 de răniţi, potrivit oficialilor guvernamentali. Seismul din Pakistan s-a produs la doar 22 de kilometri adâncime, așadar la suprafață, acesta fiind și motivul pentru care s-au produs atâtea dezastre.

Citeste si:

Cutremur cu magnitudinea 5,2 pe scara Richter! Cutremur
Cutremurul a scos lumea în stradă. Sursa foto – facebook

Seismul s-a produs în Pakistan

Cutremurul de atunci a pus la pământ numeroase locuințe, în special la sate acolo unde locuințele erau vechi. Seismul a fisurat șosele în care au căzut mai multe autoturisme, trei poduri au fost avariate, dar și foarte mulți oameni au fost răniți după ce au fost prinși sub dărâmături. Autoritățile au fost în alertă maximă pentru că sute de persoane au dormit sub cerul liber, în timp ce armata și zeci de echipe de intervenție au căutat toată noaptea persoane sub dărâmături.

Guvernanții au deblocat fonduri pentru ca inginerii să lucreze de urgență la reconstrucția unor rute foarte importante care au fost avariate în urma seismului. Departamentul de comunicare al armatei din Pakistan a fost și el cu motoarele turate și a încercat să țină la curent pe toată lumea cu operațiunile de salvare.

Articolul ALERTĂ! Cutremur cu magnitudinea 5,2 pe scara Richter! Seismul s-a produs în Pakistan apare prima dată în Stiri Mondene.