Afaceri „românești” cu trotinetele electrice închiriate! Furate, dezmembrate și vândute pe internet

Pandemia de coronavirus nu sperie chiar pe toată lumea, așa că, afacerile „românești” cu trotinete electrice închiriate au continuat să meargă din plin. La puțin timp după reapariția pe străzi a trotinetelor, companiile de profil au început să-și numere pierderile. Unii dintre bucureșteni n-au ezitat și au încercat să dea lovitura și să se îmbogățească de pe urma altora.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Afaceri „românești” cu trotinetele electrice închiriate!

Concret, mulţi dintre cei care au închiriat nu au ținut cont de faptul că vehiculele sunt dotate cu un sistem GPS și au crezut că pot dispărea definitiv cu ele. În realitate însă, toţi sunt găsiţi repede cu ajutorul poliţiei. Probleme au fost încă de la intrarea acestor companii pe piață.

De altfel, în mod normal, trotinetele nu se pot închiria de oricine. Este nevoie în primul rând de o aplicaţie preinstalată pe telefon. O aplicație care solicită și un card, drept pentru care tentativa de fugă cu tot cu trotinetă este una mai degrabă sortită eșecului.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Furate, dezmembrate și vândute pe internet

Cu toate acestea, reprezentanţii Lime au explicat într-un comunicat că după doar câteva zile le-au dispărut deja 10 trotinete din cele aproape 1000 câte au în România. La fel s-a întâmplat la început și pentru cei de la Flow. Aceștia au spus că din cele peste 250 de trotinete puse la dispoziţia bucureştenilor au dispărut 7, în timp ce una a fost distrusă.

Şi Wolf-e a confirmat fenomenul. Aceştia au calculat în trecut o medie de 2 tentative de furt pe zi. La mai bine de un an de zile de la apariția acestor companii, lucrurile nu par că s-au mai reglat. Astfel, la o simplă căutare descoperim că internetul este încă plin de anunțuri de vânzare sau fotografii în care trotinetele sunt vandalizate.

ADVERTISEMENT

De curând, un bucureștean a postat pe cel mai mare site de comercializări un anunț prin care solicita câteva milioane bune pentru o trotinetă lime gen 3, noul model lansat de compania Lime. Proprietarul se lăuda că modelul pe care îl vinde are gps-ul inactiv.

Nu a durat mult și anunțul acestuia a fost dezactivat. În privința vandalizării trotinetelor, lucrurile sunt cât se poate de clare. Pe comunitatea celor care le încarcă sunt mai multe fotografii afișate, fotografii care arată că bucureștenii „s-au luptat” din greu cu vehiculele.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Rupte în două, zgâriate, trântite, abandonate, trotinetele sunt totuși uşor de găsit pentru că au GPS şi sisteme GSM protejate. Mai mult de atât, vehiculele electrice de închiriat au fost construite din fabricație cu 50 la sută mai grele decât cele pe care le găsiţi în comerț.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Ideea aceasta a fost pusă în practică tocmai pentru a fi cât mai greu de subtilizat. „Ne-am asteptat la acest lucru. In primele zile am pierdut circa 10% din flota noastra. Am inceput cu 450 de trotinete. Asa ca 10% din flota initiala reprezinta un numar mare, dar am recuperat majoritatea trotinetelor electrice disparute”, a explicat Tamas Toth, manager operational al Lime, citat de FANATIK.

Până la ora publicării acestui material reprezentanții Flow și Wolf e, celelalte două companii care furnizează trotinete electrice în București, nu au răspuns întrebărilor noastre.

ADVERTISEMENT

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More