Adrian Nastase solicita conducerii PSD sa il boicoteze, in viitor, pe presedintele Klaus Iohannis, sustinand ca acesta da dovada de „lipsa de respect” fata de PSD.

Intr-un text in care vorbeste despre Acordul National semnat de Iohannis la Cotroceni cu liderii partidelor de Opozitie, Nastase cere PSD-ului „sa-l transforme pe Klaus Iohannis intr-un personaj nefrecventabil”.

„Un exemplu de lipsa de respect. Presedintele Iohannis, cand vorbeste in discursul de prezentare a Acordului despre partidele de opozitie, le da numele complet – „Partidul National Liberal, Uniunea Salvati Romania, Partidul Pro Romania, Partidul Miscarea Populara”.

Citeste si:

In schimb,cand se refera la principalul partid de guvernare foloseste exclusiv initialele. Cel putin de opt ori. Niciodata denumirea completa – Partidul Social Democrat. Este o continuare a unei politici consecvente de demonizare. Iar o formula de genul „Romanii au votat contra acelui atac NEMERNIC pesedist asupra justitiei” ar trebui s-l transforme pe Klaus Iohannis intr-un personaj nefrecventabil pentru Partidul Social Democrat”, a scris Nastase pe blogul sau.

Nastase a mai sustinut ca acordul ar fi fost primit din strainatate.

„Textul pare tradus dintr-o alta limba. Recititi prima fraza: ‘Romania este o democratie vie si VIBRANTA, in care cetatenii sunt ACTIV DEDICATI…’ O fi contributia unor consilieri sau…”, mai spune Nastase.