Actorul Mihai Călin, replică pentru PSD: Doar pentru că ne-au mărit salariile, trebuie să fim sclavi?

0 52

Actorul Mihai Călin, de la Teatrul Naţional, le dă replica politicienilor social-democraţi Dumitru Buzatu şi Liviu Marian Pop, care au susţinut că actorii nu ştiu de ce protestează, că PSD le-a mărit salariile şi că au dreptul să protesteze doar pe teme culturale.

Potrivit lui Călin, ceea ce spun politicienii arată că aceştia au o mentalitate de stăpâni pe tarla. Nu în ultimul rând, actorul remarcă faptul că cei aflaţi la putere şi-au pierdut credibilitatea.

„Noi, actorii, suntem obligaţi de meserie să ne întrebăm în fiecare moment de unde vin şi unde mă duc. Ce spun, de ce spun ceea ce spun şi să găsesc motivaţiile a ceea ce spun ceilalţi în fiecare clipă. Ei aşa gândesc într-un stil de stăpâni pe tarlaua lor. Adică ţi-am mărit salariul, ce mai vrei? Oameni buni, nu vă daţi seama că este nedemn, doar pentru că ţi-am mărit salariul trebuie să fii sclav?

Domnilor de la PSD, de doi ani de zile sute de oameni s-au apucat să studieze sute de legi, iar noi ne inspirăm din ce vedem în presă, de la analişti care au studiat. Au intrat în noi aceste analize, este o problemă de credibilitate. Eu îi cred.

Ce credibilitate au însă aceşti oameni care conduc de 10-15 ani cele mai sărace zone ale României. Dacă acasă la ei nu i-au scos din sărăcie pe oameni, ce vor face la vârful ţării?

Noi nu am analizat OUG 7 sau tot ce aţi făcut în ultimii doi ani în chip samavolnic, fără consultare. Noi am avut un act de solidaritate faţă de mii de magistraţi, care au ieşit în stradă. Sunt luni de zile în care magistraţii au tras semnale de alarmă, noi i-am ascultat şi îi credem pe ei, nu pe voi”, a declarat Mihai Călin, citat de aktual24.ro, la Realitatea TV.

Reamintim că duminică, ziua în care în Capitală a avut loc un marş de susţinere a magistraţilor ce protestau de zile în şir faţă de modificarea prin OUG a legilor Justiţiei, actorii au ieşit şi ei pe treptele Teatrului Naţional, în semn de solidaritate. Ulterior, Dumitru Buzatu a susţinut că aceştia nici măcar nu cunosc conţinutul ordonanţei, care este „destul de complexă” şi necesită „timp şi cultură juridică” pentru a înţelege. Liviu Marian Pop nu s-a lăsat nici el mai prejos, afirmând că PSD a avut grijă de actorii din România, plecând de la salarii şi condiţii de muncă, deci actorii ar trebui să protesteze doar pe zona de cultură.

Recomandari