Acesta este BUGETARUL SUPREM – are nu mai puțin de 14 joburi la stat. Cum lucrează 50-100 de ore pe zi?!?

Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, despre care „Jurna­lul Naţional” dezvăluia anul trecut că încasa 12 lefuri de la stat, a dat un pas înapoi doar pentru a face, de fapt, câţiva în faţă. Aşa a ajuns funcţionarul-minune să poată fi conto­rizat acum cu 14 funcţii publice, devenind, fără dubii, cel mai feroce bugetar din România. Personalitatea enciclope­dică a lui Stănescu a fost una cât se poate de precoce, din moment ce, la 23 de ani, pe când era încă student la Petrol şi Gaze, se angajase deja ca jurist la Vama Galaţi

În august 2016, la câteva zile după ce devenea de notorietate faptul că era plătit în 12 funcţii la stat, Bogdan Stănescu îşi înceta mandatul de director general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie (DGPAPSE), unde a fost detaşat din partea Băncii Naţionale a României (BNR). În paralel, Corpul de Control al Ministerului Energiei sesiza Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la incompatibilitatea în care se afla Stănescu: şef la DGPAPSE, admi­nistrator special la Oltchim (soci­etatea de stat în insolvenţă), dar şi administrator la Oil Terminal (creditoare a Oltchim). Un prim semn de normalitate la acea dată avea însă să se transforme într-o monstruozitate fără precedent.

O analiză comparativă a declaraţiilor sale de avere, cu cele ale soţiei, Cătălina Stănescu, de asemenea bugetară, dar şi cu alte surse oficiale de informare, duce la concluzia că funcţionarul bate toate recordurile cu putinţă.

519.774 lei este venitul net anual al lui Bogdan Stănescu şi al soţiei sale. Aici nu intră salariul de la BNR, dat la secret.

Prea ocupat la stat cu 14 joburi? Nici vorbă!

Funcţionarul exploatat cu sălbăticie să muncească zile sau săptămâni pe zi – cât i-ar trebui unui om normal pentru a face faţă atâtor funcţii – se dovedeşte un supraom. Aşa se face că, pe lângă joburile la stat, Bogdan Stănescu mai este membru fondator al Asociaţiei Institutul Internaţional de Mediere, al Asocia­ţiei Institutul Inter­naţional de Mediere INM, dar şi al Aso-ciaţiei Bucharest Business and Invest Forum, precum şi membru în Asociaţia FINBAN Bucureşti, Asociaţia Română a Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar Bucureşti, Asociaţia Europeană de Drept Financiar Bancar şi Asociaţia EMNI Viena. Mai vreţi? El, da. Acelaşi Bogdan Stănescu face parte din Consiliul de Mediere România şi a înfiinţat Societatea Civilă Profesională de Mediatori „Botez, Stănescu, Hugel”, deţine un birou indi-vidual de mediator în Galaţi şi a fost membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Citește articolul integral aici: Jurnalul.ro

P.S. Iată unde se duc o parte din taxele noastre – la bugetarii sistemului; ăia care, îmbuibați din munca noastră, se uită la noi de sus, ca și cum am fi niște gândaci din ograda lor…

Loading...

Recomandari
Comments
Loading...